Aproape 100 de amenzi aplicate în cadrul unei noi acţiuni pentru combaterea infracţiunilor silvice

Săptămâna trecută, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava şi cei din cadrul subunităţilor teritoriale de poliţie, în cooperare cu specialiştii Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava, au organizat acţiuni punctuale pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării şi prelucrării masei lemnoase.

Potrivit IPJ Suceava, cu această ocazie au fost organizate 42 de acţiuni şi controale şi au fost constatate patru infracţiuni silvice. Pe lângă asta, au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.842 lei. Totodată, au fost confiscaţi 56 mc material lemnos, în valoare de 12.281 lei.

Spre exemplu, în urma unui control efectuat la o societate comercială din comuna Râşca, s-a descoperit că firma a expediat fără documente de provenienţă legală cantitatea de 26,69 mc lemn rotund de esenţă răşinoase, cantitate determinată ca diferenţă între stocul scriptic şi stocul faptic inventariat la data efectuării controlului.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 26,69 mc lemn rotund de esenţă răşinoase, în valoare de 5.493 lei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: