Despre linguri

Am păstrat-o, deşi, privind-o, cineva ar spune c-ar fi trebuit de mult aruncată. A fost cândva cu măiestrie cioplită, lemnul s-a arcuit frumos în mâinile meşterului, a căpătat o anume eleganţă pe care întotdeauna am apreciat-o, mai ales în momentele alea lungi, când mama mă punea să fac maioneză.

În ani lemnul s-a ciobit, am ars-o de câteva ori când am uitat-o lângă flacără, am spălat-o până am împuţinat-o şi, într-un final, am crăpat-o. În momentul ăla, când mi-am dat seama că lemnul obosit nu se mai poate supune rigorilor impuse de igiena modernă, i-am dat dreptul la odihnă şi am lăsat-o, alături de celelalte, în vasul cu ustensile de lemn. Acolo unde am alte câteva linguri, mai noi, cumpărate de la cineva de care am dat la vreun colţ de stradă sau la ieşirea dintr-un supermarket. M-am încăpăţânat, chiar dacă acestea nu aveau eleganţa lingurii mele luate din casa mamei, să le folosesc mult timp după ce magazinele noastre începuseră a se umple cu tot felul de ustensile din silicon sau din lemn exotic. Frumoase, colorate, îndemânoase, dar fără conexiune cu sufletul copilului care şi-a trăit primii ani din viaţă la ţară, care-a deprins să mănânce cu lingura de lemn pentru că bunicii, ca mulţi bunici din acele vremuri, aveau tacâmuri din aluminiu care dădeau un gust tare ciudat chiar şi celei mai gustoase ciorbe. Şi, chiar dacă mai păcătuiam cu una sau cu alta dacă pe foc aveam vreo tigaie pretenţioasă la atingere, care cerea utilizarea plasticului ăla colorat, tot lingura de lemn mi-era mai dragă. Aia din lemn de brad, nu cea din bambus, care părea a fi, datorită texturii lemnului, ruda ei mai bogată. Cui plac rudele bogate?

Eram dimineaţă în piaţă şi mă plimbam – informativ –printre tarabe, să-mi dau seama ce şi cum. M-am întâlnit cu el de câteva ori, dar m-am prefăcut preocupată, nu mai doream o lingură nouă. Ochii lui ageri i-au surprins însă pe cei ai bătrânicii de după tarabă şi întrebarea a venit  iute:

– Nu cumperi o lingură, să ai cu ce învârti în oală?

–  Nu cumpăr, maică, că mi-a adus fata din alea rezistente, din bambus, nu mai am nevoie de altele.

Mai amar decât gustul pe care lingura de aluminiu îl dădea ciorbei mi-a fost atunci sufletul.

Greu îi e bradului să lupte cu bambusul. Şi-am mai cumpărat o lingură, aţi ghicit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: