„Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, Editura Top Form, Bucureşti 2017, 436 pagini, format 20-30 cm
Coordonatori: Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, dr. Corina Mihaela Apostoleanu, dr. Delia Roxana Cornea
Conceput şi realizat ca un volum colectiv – care să încorporeze între coperţile sale eforturile de cercetare şi scriere ale unei bogate elite intelectuale, de la toate instituţiile culturale ale provinciei şi nu numai – între care Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (inclusiv Universitatea „Ovidiu”), Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Asociaţia Dobrogea – Istorie şi Civilizaţie – tomul acesta a ieşit ca o sinteză masivă, caleidoscopică, semnată de academicieni, istorici, cercetători, doctori în ştiinţe, începători, cu studii şi articole despre toate pentru toţi, cu reflecţii, detalii, sinteze multidisciplinare şi complementare, care să acopere aproape tot ce se poate şti şi scrie despre potenţialul uman, material şi, într-o anumită măsură, spiritual al acestei străvechi provincii româneşti, Dobrogea, eliberată prin jertfele românilor şi ruşilor la 1877-1878 şi reintrată în componenţa statului român modern, devenit şi recunoscut de areopagul european de la Berlin la aceeaşi dată, 1878, ca stat liber şi independent.
După un lapidar şi exemplar „Argument”, elaborat şi semnat de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, primul dintre cei trei coordonatori ai volumului, cartea se deschide cu prima ei secţiune tematică – „Reflecţii şi analize” despre Primul Război Mondial” –, o abordare stufoasă, uneori ad-hoc improvizată şi mult extinsă peste marginile Dobrogei. Acad. Dan Berindei, în „Gânduri despre o mare conflagraţie”, vede în prima mare conflagraţie „o cotitură de o jumătate de deceniu”, în care „pierderile umane au fost copleşitoare atât pe câmpurile de luptă, cât şi în rândurile populaţiei civile. N-a fost familie în ţările implicate în conflagraţie care să nu sufere…” (p. 5). Acad. Alexandru Zub – „România în Marele Război. Secvenţă ego-istorică” – vorbeşte despre un studiu din 1953 al lui Emil Răcilă, dintr-un început de „dezgheţ”, când „programa şi cărţile didactice erau pur şi simplu traduse din ruseşte” (p. 19). Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, ne invită să medităm asupra caracterului „total, diferit de conflictele anterioare”, fiindcă acest război s-a bazat pe „producerea în masă a armamentului, pe transportul mecanizat şi pe rolul extrem de important al frontului de acasă” (p. 21). Radu Ştefan Vergatti, din Bucureşti, abordează problema izbucnirii Primului Război Mondial, referindu-se la „contacte politice la cel mai înalt nivel” (p. 39-32). Dr. Angela Anca Dobre, de la Biblioteca Judeţeană, se referă la Nicolae Iorga, comentând textele sale din „Jurnalul Marelui Război” care se referă la Dobrogea (p. 33-40). Astfel, ruşinoasa înfrângere de la Turtucaia este pusă pe seama „incompetenţei şi laşităţii comandanţilor, generalii Aslan şi Teodorescu, soldate, după cum constata şi Averescu, cu un bilanţ de 160 de ofiţeri şi 6.000 de soldaţi morţi, la care s-au adăugat 480 de ofiţeri şi 28.000 de prizonieri, încât doar 5.500 de oameni au putut scăpa din încercuire”. Prof. univ. dr. Valeriu Avram scrie despre aviatorii francezi veniţi în România, în anii 1916-1917, despre organizarea aeronauticii militare române şi primele misiuni de luptă în 1916, prezenţa aviatorilor francezi pe frontul din Dobrogea, misiuni şi lupte aeriene în cadrul luptelor inamice (p. 41-57). Dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, de la Muzeul Marinei, abordează chestiunea organizării Marinei Militare Române la intrarea ţării în război, relevând potenţialul modest al Vechiului Regat, care dispunea de doar 40 de nave fluviale şi maritime, 4 monitoare, 8 vedete torpiloare uşoare, de fluviu, câteva vase accesorii la fluviu şi un singur şi modest crucişător învechit, „Elisabeta”. Cercetătoarele dr. Luminiţa Giurgiu şi dr. Teodora Giurgiu, de la Serviciul istoric al Armatei, analizează şi evaluează concepţia şi limitele planului Marelui Stat Major cu privire la apărarea frontierei de sud-vest a Dobrogei (p. 67-91). Această parte introductivă se încheie cu studiul „Fundamentul economic al Unirii Transilvaniei cu România”, scris de prof. univ. dr. Mihai D. Drecin, de la Universitatea din Oradea.
Secţiunea a II-a – „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial – urmează cu o anumită fidelitate titlul sub raport tematic. Autorii, mulţi şi harnici, scriu despre tot ce se poate referi la drama Dobrogei. Astfel, despre situaţia Dobrogei în anii neutralităţii ne oferă informaţii prof. dr. Paul Dominte, de la Liceul „Decebal” (p. 97-107). Iulian Stelian Boţoghină, de la Arhivele Militare Istorice, comentează aprecierile colonelului rus Tatarinoff, ataşat militar al Rusiei, care socotea total eronat potenţialul defensiv al Dobrogei, anunţând că Rusia va trimite numai 6-8 divizii în Dobrogea, când, în realitate, doar pentru apărarea porţiunii dintre Mangalia – Caraomar – Haranchioi – Dunăre erau necesare cel puţin 10-12 divizii, pe lângă cele româneşti (p. 108-119). Un larg ciclu de studii se referă la: participarea constănţenilor la război, Regimentul 34 în lupta de la Turtucaia, formarea şi participarea Diviziei de voluntari sârbi pe frontul din Dobrogea, înfiinţarea instituţiei de „comisari ai Guvernului român pe lângă comandamentul armatelor ruse” din Dobrogea, activitatea de contrainformaţie, desfăşurată de Mihail Moruzov în 1917 sau Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei (vezi: Remus Macovei, Luminiţa Stelian, Petr Boicev, Rudoslav Simeonov, Daniel Nicolae, Alin Spânu şi Tiberiu Tănase, p. 133-179). Sunt tratate şi aspecte ca: prezenţa infirmierelor scoţiene în Dobrogea (Costel Coroban, p. 216-226), activitatea unor cercetaşi elevi, absolvenţi, profesori în luptele din Dobrogea (Lavinia Dumitraşcu, p. 227-237), informaţii istorice în revistele „Arhiva Dobrogei” şi „Analele Dobrogei” (Angela Pop, p. 246-258). „Presa dobrogeană şi primul război” (Traian Brătianu, p. 259-263), „Hidroscalele germane în Dobrogea” (Dan Sambra, p. 180-196), „Distrugerile ocupanţilor în nordul Dobrogei” (Ligia Dima, p. 236-245), „Consecincele ocupaţiei bulgare în judeţul Tulcea” (Valentin Ciorbea, Luminiţa Stwelian, p. 269-287), „Dimensiunea umană a războiului în Dobrogea” (Răzvan Limona, p. 299-311), „Situaţia Dobrogei în anii 1916-1919” (Valentin Ciorbea, Nicoleta Grigore Paraschiva, p. 197-216; 264-270), „Memoriile unui ofiţer dobrogean” (Virgil Coman, p. 312-317), „Amintiri din război despre Turtucaia” (Iulia-Cristina Bulacu, p. 331-338), „Arhivele dobrogene în anii 1916-1918” (Constantin Gheramidoglu, p. 318-330), „Orfelinatele din unităţile militare dobrogene de după război” (Elena Zârnă, p. 288-298).
Secţiunea a III-a – „Varia” – este cu doar două contribuţii: „Scurt istoric al germanilor din Dobrogea” (Josef Sallanz, p. 339-351) şi rubrica „Literatură şi război; George Topârceanu pe frontul dobrogean”. Autoarea Corina-Mihaela Apostoleanu menţionează romanele „Întunecare” (1920) de Cezar Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) de Camil Petrescu şi George Topârceanu cu „Amintirile” sale şi „Memoriile”, publicate în 1918, 1920 şi 1936 (vezi p. 352-357).
Secţiunea a IV-a – „Documente fotografice” – cuprinde: „Cărţi poştale ilustrate şi fotografii realizate de trupele de ocupaţie în Dobrogea” (Radu Cornescu, p. 258-378), „Marina română în imagini de epocă (p. 379-396), „Monumente comemorative în localităţi dobrogene” (Remus Macovei, p. 397-426) şi „Bibliografie selectivă” (Angela-Anca Dobre, Luminiţa Stelian, p 427-431).
În sfârşit, ieşit din labirintul acestui volum colectiv şi masiv, dintr-o mulţime de autori vestiţi sau necunoscuţi, universitari, bibliotecari, muzeografi, marinari, civili sau militari, oameni titraţi sau neexperimentaţi într-ale scrisului, Cititorul Măria Sa, judecătorul celor care scriu, a răsuflat uşurat că a gătat întreg volumul; va ordona în mintea sa ce poate şi ce socoate şi, cu răbdare şi bunăvoinţă, va medita şi nota că dincolo de tributul ei de suferinţă şi umilinţă, pe care le-au trăit toate teritoriile româneşti călcate de tăvălugul războiului, Dobrogea, ocupată vreme de 3 ani, şi-a avut crucea ei particulară şi foarte amară. Din amalgamul de grupuri etnice rămase de sub stăpânirea otomană de până la 1878 – români, turci, tătari, bulgari, ruşi-lipoveni, germani, greci, armeni, italieni şi ţigani (p. 64), deşi românii erau într-o majoritate simplă (56,8% în 1913 şi 53,1% în 1917 sub recensăminte făcute fie de români, fie de germanii ocupanţi), bulgarii, deşi se aflau aici venetici din stepele asiatice, sosiţi în urma tuturor, s-au erijat în cei „îndrituiţi şi nisiţi” să distrugă tot ce au găsit românesc, să-şi instaleze primari şi prefecţi, poliţişti şi tribunale bulgare, să incendieze satele româneşti, să încerce să-i izgonească pe români ori chiar să-i extermine fizic, încât, în numai trei ani de ocupaţie, şi-au fixat să reducă numărul românilor din Dobrogea cu… 40% în ansamblul populaţiei, fenomen nemaiîntâmplat în niciun teritoriu aflat sub ocupaţie străină… Cititorul se poate gândi – fiindcă nimeni nu-l poate opri s-o facă – şi la acel „model” de socislist extremist, radical, internaţional, Cristian Racovski (187-1941), care ani în şir s-a crezut şi el un „chemat” în lume ca să se răzbune pe români în numele bulgarilor, adică al barbarilor care pierduseră Dobrogea, sfidând şi ignorând decizia Congresului de la Berlin (1878), voinţa areopagului european care a decis la Berlin în numele realităţilor istorice care-i îndreptăţeau pe români. Istoria a sancţionat toate aceste barbarii şi utopii! Şi le va sancţiona în continuare, fără drept de apel.
Comentarii