Un oltean urmărit naţional a fost dibuit pe raza municipiului Suceava

> Un sucevean l-a însoţit în Penitenciarul Botoşani

La orele prânzului zilei de miercuri, în urma măsurilor operative şi de cercetare întreprinse de lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, pe raza municipiului Suceava a fost identificat un bărbat în vârstă de 25 de ani, din judeţul Olt. Tânărul era dat în urmărire la nivel naţional deoarece are de executat o pedeapsă de 2 ani şi două luni închisoare cu executare. El a fost condamnat definitiv de judecători pentru comiterea infracţiunilor „furt calificat” şi „acces ilegal la un sistem informatic”, caz aflat în lucru la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt. Tânărul a fost reţinut şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani.

Tot miercuri, dar în jurul orei 18, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au primit spre aplicare un mandat de executare a pedepsei emis în aceeaşi zi de Judecătoria Suceava faţă de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ. El a fost condamnat la 2 ani, 5 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii „deţinere de droguri de mare risc”. Bărbatul a fost identificat de poliţişti pe raza municipiului Suceava, fiind reţinut şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: