Salonul Doamnei Cernov (3)

Soarele bătând în ferestre şi luminând cald sala Salonului Internaţional de Carte Românească de la Biblioteca Ştiinţifică Regională „M. Ivasiuk” Cernăuţi o determină pe prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu să-şi exprime nădejdea unor zile de toamnă la fel de frumoase şi pentru Colocviul Internaţional de ştiinţe ale limbajului („Schimbarea lingvisticii şi schimbări în lingvistică”) organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” Cernăuţi şi Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, cu ediţia din acest an găzduită de universitatea cernăuţeană pe 11 şi 12 octombrie 2019) în construcţia căruia a fost implicată, într-o măsură importantă, de la bun început. Universitara din Suceava, venită împreună cu doi colegi, conf. univ. dr. Dorel Fînaru şi bibliotecara Anişoara Dimitrov-Fînaru, în pregătirea Colocviului, în identificarea de aliaţi pentru Alianţa Franceză de la Suceava, dar în primul rând ca invitată a Salonului împreună cu Victor Cărcăle, directorul Editurii Universităţii Suceava, îl concurează pe Ştefan Hostiuc în covorul de cărţi întins sub privirile admirative ale participanţilor, cea mai recentă producţie editorială a acestei instituţii academice. Prezentată de mesajul directorului, dar şi de cei trei mesageri, editura, subliniază prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, în care publică şi nume apărute deja pe coperta unor cărţi tipărite la edituri de prestigiu din străinătate, cum este volumul semnat de universitarele Muguraş Constantinescu şi Daniela Hăisan, îi aşteaptă şi pe profesorii şi studenţii cernăuţeni. Deschidere care, manifestată şi de editura Universităţii Cernăuţi, conturează încă o punte între cele două citadele ale cărţii, studiului şi cercetării.

Programul anunţând în continuare „Priveşte şi încearcă să vezi. Poveşti de călătorie” de Doina Cernica, Editura Muşatinii, Suceava, 2019, încerc întâi un scurt periplu prin proza românească de călătorie, axându-mă pe prima antologie dedicată acesteia, cu 35 de autori şi o autoare, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, a cărei literatură de acest gen ar trebui avută în vedere de fundaţia care sub auspiciile Mănăstirii Putna îi reeditează opera. Fireşte, de atunci numărul autoarelor a crescut, celor trei cărţi care îmi aparţin alăturându-li-se în Bucovina paginile de pelerinaj semnate de monahia Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi aceea, cu totul deosebită, a călătoriei celor trei generaţii Andrieş prin România de azi, scrisă de Maria Toacă

Reîntorcându-ne spre monografiile localităţilor bucovinene, Maria Toacă vorbeşte întâi despre monografia comunei Pojorâta de Viorica Cernăuţeanu, lucrare apărută în România, ca despre un model în domeniu, de luat în considerare de viitorii autori pentru „cum se poate” realiza o astfel de carte, deşi, spune, e clar, „la noi nu se poate, la noi fiecare cum poate”. Astfel, pentru Ropcea, Valeria Mihailiuc a pornit pe calea unor articole despre aşezare, apărute întâi în „Zorile Bucovinei”, şi apoi, revăzute, adunate în volum, cu prilejul jubileului aşezării. Ar fi trebuit să se cheme „Ropcea, vatră românească”, „cum ar trebui să se intituleze toate monografiile care apar la noi”, dar finanţatorul, administraţia raională, a pus condiţia înlocuirii cu „strămoşească” a termenului „românească”. Valeria Mihailiuc a acceptat, dar regretă, „spune că ar fi trebuit să umble cu mâna întinsă după banii pentru tipărire şi să păstreze românească”. Autoarea i-a mulţumit ziaristei Maria Toacă, consilier editorial şi redactor de carte la monografia sa, fără al cărei sprijin nu s-ar fi încumetat să o publice.

Prezenţa Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava la a VII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Românească de la Cernăuţi este deschisă de mesajul managerului acesteia, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, cu bucuria reafirmării disponibilităţii de a continua colaborarea cu oamenii cărţii şi lumile cărţii din nordul Bucovinei. Şi cu regretul său, regret care este şi al dr. Alis Niculică, de a nu fi putut participa efectiv la manifestările Salonului. În continuare, dr. Alexandru-Ovidiu Vintilă selectează din sumarul numerelor pe acest an ale revistei „Bucovina literară” numele unor colaboratori importanţi pentru Bucovina literară, dar şi pentru România literară, amintind şi de semnătura lui Marian Drumur, din Timişoara, în numărul viitor cu o proză, Marian Drumur fiind fiul lui George Drumur, prim redactor al „Bucovinei literare”. De asemenea îşi prezintă cel mai recent volum, „Poetici ale sinelui”, distins cu Premiul pentru Cartea de Critică, Eseu şi Istorie literară al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. Cu gratitudine pentru invitarea la Salon i se adresează Alexandrinei Cernov drd. Elena Pintilei şi cu mult entuziasm ni se adresează, bucuroasă că are încă o dată prilejul de a vorbi despre familia lui I. G. Sbiera, spiritul tutelar al Bibliotecii Bucovinei sub ale cărei auspicii i-a apărut cartea „I. G. Sbiera. Album de familie”. Doar că de această dată, în intervenţia sa, Elena Pintilei mută accentul de pe personalitatea lui „Ion G. Sbiera (1836-1916) – un precursor al Unirii Bucovinei”, cum spune în prefaţa albumului prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, îndrumătorul de doctorat al autoarei, – pe legăturile Sbierenilor cu oraşul Cernăuţi, legături care merg de la naşterea aici a celor nouă copii ai lui I. G. Sbierea la mulţii ani din viaţă şi de profesie, ai săi şi ai descendenţilor săi, dintre care Elena Pintilei ni-l aduce în faţă pe cel de-al cincilea fiu, Radu Sbiera, profesor la Cernăuţi, membru (ales pe 27 octombrie 1918) al Consiliului Naţional Român din Bucovina, primar al oraşului Cernăuţi în anii 1926-1927.

Marin Gherman observă că o imagine completă a contribuţiilor la viaţa culturală a acestui spaţiu ar trebui să-i aibă în vedere şi pe absolvenţii altor catedre ale Universităţii, ca politologul Minu Pavalachi, profesorul de istorie Alexandru Platonov sau ziaristul Sergiu Bărbuţă, autor al unei recente monografii dedicate Parohiei Costiceni, fiecare sat meritând şi o astfel de recuperare a trecutului.

De acord cu intervenţia lui Marin Gherman, Gina Puică, lector al Lectoratului de Română al Universităţii Suceava la Universitatea Cernăuţi, amintind şi de cele două grupe ale sale „de studenţi ucraineni (probabil între ei şi etnici români)”, îşi prezintă în continuare cartea (apărută la Paris, în limba franceză, „Theodor Cazaban ou La révolte silencieuse. Un écrivain roumain în exil”, Hermann Editeurs, 2018) dedicată unei personalităţi a exilului românesc, scriitorul Theodor Cazaban, originar din Fălticeni. (Mircea Lutic: „A fost rudă cu Jules Cazaban?” „Fratele mai mic!” Mircea Lutic: „A fost la Cernăuţi?” „Nu ştiu… Nu e exclus!”), cu accent pe refuzul complex al reîntoarcerii în România şi pe prezenţa în mijlocul evenimentelor în ipostaza de colaborator la posturile de radio „Europa liberă” şi „Vocea Americii”. Cealaltă carte despre care ne vorbeşte şi pe care a prefaţat-o este romanul lui Theodor Cazaban „Cotloane”, editat de Institutul Cultural Român.

Confesiunea dr. Mihai Ardeleanu privind dragostea sa pentru istorie este susţinută de cartea pe care a scris-o împreună cu dr. Ioan Ieţcu, „400 de ani de asistenţă medicală spitalicească în judeţul Suceava” şi cu revista (al cărei redactor-şef este) „Bucovina medicală”, serie nouă, care apare din anul 2015 şi a cărei colecţie integrală o dăruieşte Bibliotecii „Glasul Bucovinei”.

Temei colecţiei de la Mănăstirea Putna, „Destin bucovinean”, i se circumscriu şi următoarele cărţi lansate de Salon. Petru Hrior, care conduce un institut particular de cercetare a victimelor staliniste, ne povesteşte întâi de proiectul acestuia, „Cartea durerii”, realizat în şase volume (2012-2016), cu paginile deschise celor care au suferit represiunile teribilei perioade, indiferent de etnie, din Cernăuţi, România şi R. Moldova (din actualele judeţe Suceava şi Botoşani, în masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă şi din Cernăuţi). Ceea ce ne arată acum este începutul concretizării altui proiect, „Dicţionarul martirilor români”, o tragică strigare a lor la catalog, din care au apărut primele două volume, litera A cu 233 de nume şi litera B cu 617 nume. Concomitent, din acest an, Institutul a demarat şi un proiect consacrat martirilor Ţinutului Herţa (vol. I – Molniţa, vol. II – Cotul Boian). Petru Hrior a venit nu doar cu aceste cărţi ale suferinţei, ci şi cu descoperirea mai timpuriului său început: „Se credea că în mai 1941 a fost prima deportare, dar am găsit date că deportările au început chiar din 1940”.

Răscolitoare, numele şi datele din volumele lui Petru Hrior, capătă glasul şi mai răscolitor al persoanei întâi. Este povestea universitarului Ilie Popescu şi a alor săi, a celor nouă suflete deportate în 1946 în Kazahstan, deoarece cu cinci ani înainte capul familiei fusese condamnat la moarte prin împuşcare „pentru participarea la un grup antisovietic şi încercarea de a trăda patria”. Curajul şi sacrificiul Mamei pentru supravieţuirea copiilor săi, pentru a-i smulge din ghearele foamei, bolii, lipsurilor sunt impresionante şi, în amintirea şi în cărţile lui Ilie Popescu, mai puternice decât chinurile îndurate împreună cu surioara şi fraţii săi. De aici şi chipul Mamei perpetuat pe cele două ediţii ale volumului „Drumul spre Golgota” printre lacrimile ghioceilor, şi neodihna fiului în ridicarea de cruci la mormintele martirilor, şi crucea-monument de la locul odihnei de veci a neuitatei Veronica: „Aripa protectoare a mamelor care şi-au jertfit viaţa pentru salvarea copiilor de la moarte în gulagurile regimului totalitar sovietic”.

La Consulatul General al României din Cernăuţi suntem primiţi cu artă şi pâine, nostalgia după locurile natale din care a fost izgonit de refugiu a marelui artist plastic bucovinean Constantin Flondor în cele trei tablouri de pe schela şevaletelor şi colacul purtând încă în miezul alb mireasma grâului cu care ne primeşte, „Bine aţi venit acasă la dumneavoastră”, Excelenţa Sa, Irina-Loredana Stănculescu, consul general. Ni se alătură Edmond Neagoe, ministru consilier, iubitor şi autor de poezie. Dna consul general îşi exprimă preţuirea pentru tot ce face dna Alexandrina Cernov, pentru munca de apostolat a universitarei Gina Puică. Apoi, neaşteptat, îşi deschide sufletul…

Încăperea îşi depărtează pereţii, iar eu sunt împreună cu Maria Toacă şi cu Alis Niculică sub cernerea zăpezii ca o făină, venind de la monumentul lui Eminescu unde am lăsat floarea roşie a Stelei Crăciunului, pe drumul despicat în cimitir printre troiene către Paraclisul Mitropoliţilor Români, la slujba oficiată de părintele Cristofor Gabor pentru Aron Pumnul la două sute de ani de la naştere. I-am găsit acolo, înăuntru, ca în chihlimbarul unei unei zile de vară pulsând în iarna lui decembrie 2018, pe academicienii Alexandrina Cernov şi Vasile Tărâţeanu, pe ministrul consilier Ionel Ivan, pe Ilie Tudor Zegrea, Ştefan Broască, Mircea Pilat, Vasile Bâcu, Dorin Misichevici, Vladimir Acatrini, dintre cunoscuţii noştri din Cernăuţi, precum şi pe noul consul general. Atunci am văzut-o şi am ascultat-o pentru prima oară pe ES Irina-Loredana Stănculescu.

Pe perete, ca printr-o fereastră deschisă spre cer, se vede „Voroneţul” pictorului Nicolae Chiseliţă. Iar glasul Irinei-Loredana Stănculescu şi glasul Ginei Puică ajung la mine ca unul singur. Povesteşte despre cum, venind din România, la Cernăuţi înveţi să fii român. Fără ca nimeni să rostească şi cuvântul definitoriu al acestei lecţii. Înveţi dureros să fii român…

La Biblioteca Raională Herţa, sub înscrisul grăitor, „E timpul să citim!”, directoarea Elena Mihai şi colegele sale ne primesc cu braţele deschise. Ca întotdeauna. La Suceava, la saloanele Bibliotecii Bucovinei şi în paginile de Literatură şi Artă ale cotidianului „Crai nou”, Elena Mihai prezintă, şi este ascultată/citită cu interes, toate cărţile în limba română apărute în regiunea Cernăuţi de la ediţia precedentă. Mă bucur să o revăd.

Elena Mihai îi evocă pe cei veniţi pe lume aici, pe cei legaţi de Herţa, Gheorghe Asachi, bineînţeles, patronul Bibliotecii, Gheorghe Sion, „de asemenea un pământean al nostru”, Paul Verona, Ion Chilaru, „poate l-aţi cunoscut, din Molniţa”, Barbu Fundoianu, „i-am găsit într-o revistă un poem dedicat Herţei noastre”. …Câmpul pustiu şi negru s-apropie de sat de parcă vrea prin garduri de lemn să se strecoare, să mai pătrundă încă o dată în hambare…

Herţa are 2300 de locuitori, „totuşi oraş, nu orăşel”. „Avem un fond de carte, continuă Elena Mihai, în jur de patru mii, o mare parte este în limba rusă, o mare parte în limba moldovenească, adică scris cu chirilice, şi cinci la sută carte românească. Scriitorii fac un lucru colosal pentru noi, suntem bucuroşi să-i primim în ospeţie”. Sunt de asemenea bucuroşi că „biblioteca înseamnă ceva, că avem o stimă”. Şi pomeneşte de activităţile jubiliare, de recitalurile de poezie Eminescu, de marcarea Sărbătorii Limbii Române şi de Salonul de Carte Românescă organizat în ultimii patru ani.

Vine acum rândul participanţilor la Salon ajunşi la Herţa, începând cu reprezentanta organizatorilor, acad. Alexandrina Cernov, mâhnită de soarta şi situaţia cărţii româneşti. Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, prima dată la Herţa, îşi recunoaşte emoţia acestei întâlniri, îşi cere iertare că, atât de des în nordul Bucovinei, a ajuns totuşi atât de târziu la Herţa, şi promite Bibliotecii carte românească, inclusiv academică. Alexandru-Ovidiu Vintilă îi dăruieşte şi numerele pe acest an ale „Bucovinei literare” şi simte nevoia unei schiţe de portret a lui Barbu Fundoianu, cel care „într-o zi fatidică de octombrie a fost gazat la Auschwitz, deoarece nu a vrut să-şi părăsească sora: o parte din sufletul său a rămas aici”. „Singurul muscal pe care îl iubesc cu adevărat”, cum îi zicea Grigore Vieru, romancierul Ion Muscalu, povesteşte despre monumentul de la Iaşi, din marmură albă, al lui Gheorghe Asachi, „la rădăcina căruia sălăşluiesc osemintele marelui cărturar” şi ne recită „ceva în stilul lui Sadoveanu”, pe care îl admiră din tot sufletul, cum o dovedesc şi cărţile sale oferite Bibliotecii.

Petru Hrior deschide „o pagină mai tristă a Herţei”, care, având „un trecut cultural mare, a avut şi o mare durere”, declanşată de intrarea aici a două tancuri sovietice şi uciderea mai multor artilerişti români, între care căpitanul Ioan Boroş şi soldatul Iancu Solomon, pe 29 iunie 1940, pe fundalul ocupării de către Uniunea Sovietică a nordului Bucovinei, Basarabiei şi Ţinutului Herţa. Pagina, paginile!, se referă la herţenii, deportaţi, înfometaţi, chinuiţi, deportaţi, ucişi, martiri români prezenţi şi în „Cartea durerii”, în „Dicţionarul martirilor români”.

Elena Pintilei mai reduce din tensiunea creată de chemarea lor din memorie (de acum, tot mai mult, din memoria cărţilor) cu recunoaşterea satisfacţiei, plăcerii, bucuriei de a avea în fişa postului lucrul cu cartea, de a fi bibliotecar, după care ajunge iar la I. G. Sbiera, „custode” al bibliotecii lui Aron Pumnul, custode al Bibliotecii Ţării Bucovinei şi apoi custode al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi. Atât de sensibilă la subiectul Aron Pumnul, Alexandrina Cernov, pornind de la condiţia lui I. G. Sbierea de fost elev şi prieten al lui Aron Pumnul, „unicul care a scris despre Aron Pumnul”, îl elogiază cu cu multă căldură, cum a făcut-o şi în decembrie 2018, trezind lacrimile zăpezii lângă mormântul său, în faţa unei camere TV şi apoi îmblânzind frigul de la sediul Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi.

Şi universitara Gina Puică este pentru prima oară la Herţa, deşi predă din 2015 la Cernăuţi. Lectoratul de Limba Română al Universităţii din Suceava la Universitatea din Cernăuţi, deschis, gratuit, şi cadrelor didactice, şi studenţilor, a depăşit anul trecut o sută de înscrişi. „Este un interes care mă încântă!”, spune, trecând cu discreţie asupra efortului pe care i-l cer drumurile săptămânale peste graniţă, asupra iniţiativelor sale, pentru Eminescu, pentru poezie, de dincolo de programa cursurilor, asupra prezenţei la manifestările literare, culturale ale românilor din nordul Bucovinei, încât nu m-a mirat ezitarea Alexandrinei Cernov („Universitara Gina Puică. De la Suceava? De la Cernăuţi?”) atunci când a invitat-o să ia cuvântul şi să-şi prezinte cărţile dimineaţă la Biblioteca Regională. Cum o cunosc pe Gina Puică de când era studentă, cum am întâlnit-o de câteva ori şi în cei şapte ani când a fost lector de limba română în Franţa, la Universitatea din Strasbourg, ştiu că lumea mai bună de mâine depinde de astfel de tineri şi mă simt cumva cu rost când îmi iese în cale unul din ei.

Pe drumul de întoarcere la Cernăuţi facem un popas în Utopia, un vis luminos săpat adânc în granitul mohorât al realităţii: Complexul Monahal Bănceni. Colindăm împreună cu părintele Nicodim prin lăcaşurile sale de aur şi azur. Aproape 300 de copii marcaţi de neputinţe sunt mângâiaţi, îngrijiţi, se plimbă alinător pe spinarea cailor supravegheaţi de terapeuţi. Alţii, orfani, adunaţi de pe străzi, sunt astăzi cu carte, cu o meserie, la casa lor. Ca nişte umbre suspină înăbuşit măicuţe pe al căror obraz ars de timp îşi plimbă palma de catifea soarele spre apus. Au venit aici să moară, dar nu se îndură: bunătatea sub chipul unor femei de treabă le fereşte de necurăţenie, le aduce un pahar de lapte proaspăt muls, miere atunci scoasă din ştiubeiele stupinei. În cimitir, Monahia Serafima şi Pruncul Serghei ale căror moaşte fac minuni ne privesc cu ochii eternităţii. Suntem ca o carte deschisă pentru ei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: