Humorean în vârstă de 70 de ani găsit mort în camera în care dormea

Sfârşit tragic pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, din Gura Humorului. Omul s-a stins din viaţă intoxicat cu fumul degajat de un incendiu izbucnit în camera în care dormea. Incendiul a fost semnalat în jurul orei 5.30 a zilei de joi, printr-un apel venit la numărul de urgenţă 112, care anunţa că dintr-un apartament situat pe raza oraşului Gura Humorului se vede cum iese fum. Salvatorii militari de la Detaşamentul de pompieri din localitate s-au deplasat imediat la faţa locului, unde, echipaţi corespunzător, au forţat pătrunderea în locuinţa în care era un fum negru şi înnecăcios, arzând elemente combustibile din dormitorul apartamentului. Din nefericire, acolo au identificat şi o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, aflată în stare de inconştienţă. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, deplasat la faţa locului, nu a putut să facă altceva decât să declare decesul bătrânului.

Cercetările efectuate ulterior au dus la concluzia că tot necazul a pornit de la efectul termic generat de un radiator electric supraîncălzit, pe care se aflau materiale textile. Acestea s-au aprins şi au ars mocnit, iar ulterior focul s-a extins la covorul din cameră şi la obiectele de mobilier, degajând mult fum.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: