Deputatul Dumitru Mihalescul (PNL):

Centura municipiului Rădăuţi se poate finaliza anul viitor, dacă Guvernul menţine finanţarea investiţiei şi ritmul lucrărilor

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul se arată extrem de încântat de posibilitatea ca punerea în circulaţie a variantei ocolitoare a municipiului Rădăuţi, investiţie aşteptată de peste 10 ani de zile, să se poată face chiar în vara anului viitor şi solicită CNAIR să menţină finanţarea şi ritmul lucrărilor.

„Ar fi un lucru extraordinar ca în vara anului viitor să se poată circula pe varianta ocolitoare a municipiului Rădăuţi. Este o investiţie pe care noi, rădăuţenii, o aşteptăm de peste 10 ani de zile.

Acest proiect a fost demarat încă din perioada Guvernului Boc, însă, din anul 2011 şi până în anul 2017, investiţia a tot bătut pasul pe loc. Faptul că anul acesta au fost prevăzuţi bani în buget, prin concursul Guvernului şi al parlamentarilor PNL din Suceava, care au susţinut amendamente în acest sens, se vede în ritmul în care se derulează lucrările pe şantier. Mi-aş dori ca direcţia regională de drumuri să nu se culce pe o ureche şi să creadă că lucrurile vor merge de la sine, ci va trebui să asigure finanţarea corespunzătoare pentru fiecare etapă şi să monitorizeze evoluţiile din şantier.

Am văzut că, deşi proiectul nu este încă gata, deja s-au încolonat mai mulţi viteji de prin PSD să se laude că este meritul lor personal faptul că această variantă ocolitoare se construieşte.

Eu aş spune că întârzierea de peste 10 ani este tocmai din cauza PSD, care a făcut praf majoritatea investiţiilor importante din România. În final, dacă centura Rădăuţi va fi gata anul viitor, ne vom bucura cu toţii de ea, indiferent de opţiunile noastre politice, şi de aceea trebuie să punem statul să construiască cât mai mult şi de cât mai bună calitate pentru toţi cetăţenii” a precizat deputatul PNL Dumitru Mihalescul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: