În perioada 4 – 6 octombrie 2019, s-a desfăşurat tabăra de creaţie „Educaţie prin artă”, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Boroaia, Protopopiatul Fălticeni, la care au participat 20 de elevi de gimnaziu atent selectaţi de la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni.
Pe perioada celor trei zile, elevii au avut ocazia să experimenteze tehnici ale picturii atât pe hârtie cât şi pe sticlă sub îndrumarea dl prof. de desen Alin Agapi, dar şi a pictorilor bisericeşti Ninel Şoldănescu şi Sebastian Raţiu. Activitatea a constat şi prin participarea la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica aşezământului monahal de către preacuviosul părinte stareţ protosinghel Alexie Ichim, care le-a vorbit celor prezenţi „despre importanţa cinstirii sfintelor icoane şi care este rolul iconarului în această lucrare dumnezeiască – omenească”, cunoştinţe deprinse pe parcursul celor trei zile.
Tabăra a fost organizată la iniţiativa PC pr. Teodor Brădăţanu, managerul Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni, la care s-au alăturat Protopopiatul Fălticeni, reprezentant de către PC pr. Protoiereu Adrian Dulgheriu, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Boroaia şi Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni.
Organizatorii au oferit la finalul activităţilor diplome de participare şi de apreciere pentru efortul depus, dat fiind şi scopul acestui proiect, care este promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale prin pictarea de icoane sau de peisaje.
„Am încercat prin această activitate să punem în valoare simţul estetic al elevilor prin artă, şi îndeosebi prin pictarea de icoane pe sticlă, ceea ce considerăm o reuşită din punct de vedere al rezultatelor de pe urma acestui proiect, în care sărbătorim în mod simbolic şi ziua Educaţiei. S-a demonstrat că Biserica se implică mereu în viaţa socială şi mai ales pentru a promova valorile creştine, dată fiind buna colaborare cu toate instituţiile binevoitoare care doresc să se alăture în astfel de activităţi”, a declarat pr. Teodor Brădăţanu, managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu i-a felicitat la final pe participanţii la această frumoasă activitate „prin care se încearcă a se insufla celor mici dragostea pentru frumos prin desen şi culoare. Vă îndemn ca atunci când veţi zugrăvi pe sfinţi în icoane să-i cinstiţi cum se cuvine şi să cunoaşteţi viaţa lor ca luând pildă de îndrumare pe cărările vieţii voastre”. (Pr. GEORGIAN ROTAR)
Comentarii