O expertiză tehnică independentă infirmă acuzaţiile lansate de o organizaţie de mediu privind lucrările de la Ocolul Silvic Vama

Acuzaţiile lansate în lunile iunie şi august de o organizaţie de mediu referitoare la lucrări efectuate într-o parcelă de pe raza Ocolului Silvic Vama din cadrul Direcţiei Silvice Suceava sunt infirmate de o expertiză tehnică extrajudiciară, realizată de un expert tehnic independent.

Din analiza amenajamentului silvic, precum şi în urma verificărilor şi a măsurătorilor din teren, a rezultat că lucrările efectuate în u.a. 44A, UP I Deia de pe raza Ocolului Silvic Vama respectă prevederile amenajamentului silvic şi ale legislaţiei în vigoare, nefiind o tăiere ilegală.

Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară poate fi consultat de publicul interesat la sediul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate de organizaţia de mediu.

În urma constituirii partizii 895, în anul 2016 s-au efectuat lucrări legale de exploatare a masei lemnoase din u.a. 44A, UP I Deia, iar în primăvara anului 2018 s-au efectuat lucrări de împăduriri, în completarea regenerării naturale, urmărindu-se realizarea unei compoziţii diversificate, stabilă la fenomenele climatice nefavorabile. În cadrul acestor lucrări de împăduriri s-au utilizat 4.500 puieţi forestieri, iar în primăvara acestui an regenerările au fost parcurse cu lucrări de întreţinere şi îngrijire. Conform rezultatului controlului anual al regenerărilor, reuşita acestora este de 87%.

Reamintim că o organizaţie de mediu a lansat la sfârşitul lunii iunie o serie de acuzaţii în spaţiul public referitoare la lucrările din cadrul Ocolului Silvic Vama, în parcela 53A. În urma acestor acuzaţii, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a invitat organizaţia de mediu la o verificare comună, în teren, a aspectelor semnalate.

Acţiunea comună a avut loc în 6 august a.c., conform unui program prestabilit şi agreat de ambele părţi, la Ocolul Silvic Vama, fiind verificată zona prezentată în spaţiul public de organizaţia de mediu, respectiv parcela 53A, unde ar fi fost descoperite presupuse tăieri ilegale. La acţiunea respectivă au participat directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, reprezentanţi ai organizaţiei de mediu, precum şi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi ai autorităţilor locale.

În urma verificării comune în teren, acuzaţiile prezentate în spaţiul public referitoare la parcela 53A nu s-au confirmat, dar organizaţia de mediu a prezentat, în timpul întâlnirii, noi sesizări privind presupuse tăieri ilegale în alte parcele de pe raza Ocolului Silvic Vama, printre care parcela 44A.

Conducerea executivă a promis în cadrul acţiunii comune din 6 august că va verifica noile acuzaţii, prin intermediul unei expertize independente, realizate de un expert autorizat.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este o instituţie deschisă dialogului cu organizaţiile de mediu şi promovează transparenţa, comunicând toate informaţiile publice persoanelor interesate de administrarea pădurilor proprietatea publică a statului.

Pentru o informare corectă a opiniei publice, facem un apel la organizaţiile de mediu şi la jurnalişti să solicite informaţii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva înainte de a lansa în spaţiul public acuzaţii referitoare la activitatea Regiei. (Biroul de presă al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: