Teofil Dudulean – povestea dramatică de viaţă a celui mai şcolit lăutar al Sucevei anilor ’50

La 13 octombrie, se împlinesc 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui mai şcolit lăutar al Sucevei anilor ’50, Teofil Dudulean, cel care încânta prin interpretare lumea boemă a restaurantelor bucureştene din perioada de început a regimului comunist. Despre Teofil se spune că era un bărbat chipeş, extrem de iubit de public, dar mai ales de femei, iar despre modul în care el trăia muzica lăutărească, bătrânii îmi povesteau că auditoriul era impresionat până la lacrimi. Despre cum a ajuns celebrul lăutar de la momentele de glorie, încărcate de admiraţia publicului şi răsplătite cu onorarii colosale, la sfârşitul lui în care a rămas, bolnav, fără nici un dinte în gură şi sărac lipit, vă invităm să descoperiţi în rândurile care urmează.

 Teofil Dudulean s-a născut la 8 aprilie 1928, la Rădăuţi, fiind fiul vestitului lăutar Orest Dudulean şi al Carmeliei. Toţi copiii au moştenit talentul muzical din familie, atât Teofil, cât şi fratele său Orest. Mătuşa Valeria, verişoara lui Teofil (trecută de curând la cele veşnice) îmi povestea că Teofil „cânta la pian de plângeau şi surzii şi alinta cu acordeonul urechile obişnuiţilor de prin cârciumi”. Când Teofil a împlinit 14 ani, el şi fraţii săi au rămas orfani de tată, şi, cu toate că era cel mai mic dintre copii, s-a văzut în postura de a asigura resurse financiare pentru familia sa. Teofil, împreună cu Orest, pleacă la Bucureşti şi încheagă un taraf, în care Teofil cânta la acordeon, Orest la vioară, formaţie care avea să capete ulterior numele „Fraţii Dudulean”. În octombrie 1948, Marin pleacă în Armată, la Caransebeş, perioadă în care, îi încântă cu muzica sa lăutărească pe ofiţerii din serviciul militar, fiind un om vesel şi pus pe şotii, zurbagiu, năbădăios. Extrem de interesant este faptul că în timpul stagiului militar, în trupele de Securitate, Teofil a fost trimis să lupte contra partizanilor din Munţii Banatului, povestind multe întâmplări din această perioadă. După satisfacerea stagiului militar, reîntors la Bucureşti, Teofil Dudulean a cântat timp de trei ani, din 1952 până în 1955 în taraful vestitului Dona Dumitru Siminică prin localurile bucureştene din Piaţa Amzei şi Piaţa Sfântul Gheorghe. Teofil a ştiut să fructifice anii minunaţi petrecuţi în trupa vestitului Dona Dumitru Siminică, fiind admis la Conservatorul din Bucureşti unde a avut-o ca profesoară pe Cella Delavrancea. Ziua studia şi noaptea cânta şi câştiga foarte mulţi bani. La scurtă vreme, muzica tarafului a ajuns renumită în toată ţara.

Teofil avea o pasiune pentru muzica lăutărească interpretată în localurile bucureştene, în care era mai aproape parcă de inimile publicului, iar ascultătorii erau extrem de impresionaţi de modalitatea divină de interpretare a acestuia, care şi-a creat propriul taraf, punând pe note foarte multe melodii care până atunci fuseseră transmise după ureche de lăutari. În cârciumile „Vişoiu”, la „Kiseleff”, „Carpaţi”, sau „La cotitură”, în grădinile de vară Teofil aducea fericire în sufletele clienţilor, rupea inimile admiratoarelor şi primea bacşişuri colosale.

Însă, aşa cum spuneam, cariera lui Dudulean nu s-a limitat la spaţiul restaurantelor, el fiind adus, cu onorarii generoase, să cânte pentru Petru Groza, dar mai ales pentru Chivu Stoica, de la petrecerile căruia era nelipsit. Apogeul carierei sale artistice a fost, conform contemporanilor săi, angajarea ca pianist-solist, în orchestra Radiodifuziunii Române condusă de Sile Dinicu, în anul 1967, care reunea „crema” artistică a întregii ţări. Fire boemă şi „adept convins al lui Bacchus”, Teofil Dudulean, părăseşte renumita orchestră pentru a deveni pianist-solist al Orchestrei semisimfonice din Suceava. Trebuie spus că celebritatea sa în domeniul muzicii populare şi lăutăreşti a avut un preţ. Se spune că era atât de talentat, încât a refuzat din start oferta lui Sergiu Celibidache, celebrul dirijor al Operei Române, de a i se alătura în cariera lirică. Teofil a preferat să cânte pentru lumea restaurantelor, a cârciumilor nu întotdeauna cu „ştaif”. Aici câştiga onorarii incredibile, fiind curtat de mai toţi şefii de localuri, fiindcă umplea restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele. Şi pe cât de bogat ajunsese să fie, celebrul lăutar era pe măsură de mărinimos: avea foarte mulţi bani şi arunca cu ei în stânga şi în dreapta. E de înţeles că, fiind chipeş şi cu foarte mulţi bani pentru perioada aceea, el era curtat de numeroase admiratoare.

Teofil a trăit povestea de dragoste a vieţii sale în oraşul natal, Rădăuţi, iubind-o cu patimă pe Frida Schwartz, o frumoasă evreică, fiica unui cojocar prosper. Teofil îi aducea de la Bucureşti multe cadouri extravagante. Istoria însă este nemiloasă şi nu ţine cont de nimic. Familia Fridei obţine aprobare din partea autorităţilor comuniste de a emigra în Israel. Pusă în situaţia de a alege între dragoste şi prosperitate, Frida îl părăseşte pe Teofil. Acest lucru a declanşat declinul vieţii genialului lăutar bucovinean. Se spune că din momentul în care a fost părăsit de Frida, niciodată nu a mai fost treaz. Încearcă însă să se redreseze, căsătorindu-se la 43 de ani cu Jeni, împreună cu care a avut un fiu, pe Emanuel. Şi cum, nici un necaz nu vine singur, din cauza băuturii, Teofil a pierdut rolul de pianist-solist al Orchestrei semisimfonice sucevene, şi după numai trei ani este părăsit de soţie şi de copil. A trebuit să se mulţumească cu slujba de corepetitor, deoarece starea avansată de degradare fizică în care se afla, din cauza alcoolismului, nu-i permitea să apară pe scenă. Toate restaurantele şi cârciumile din Suceava sau Rădăuţi îi întorc spatele talentatului pianist, care a iubit enorm muzica lăutărească. Deprimat, fără casă şi fără bani, foarte afectat de pierderea Fridei, Teofil a murit într-o noapte de octombrie pe o bancă din Parcul Central din Suceava. Avea inima frântă, şi la propriu şi la figurat.

 LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: