Televiziunea History, cu sprijinul Salvaţi Copiii România, susţine studiul istoriei în 25 de licee din România

> Suceava, printre judeţele în care se va desfăşura proiectul

 Proiectul, desfăşurat alături de Salvaţi Copiii şi Libris.ro are loc în contextul comemorării a 80 ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, elevii şi profesorii a 25 de licee din ţară vor avea ocazia de a aprofunda acest subiect atât de marcant din istoria recentă. Proiectul se desfăşoară în perioada 7-11 octombrie, aflăm dintr-un comunicat.

„Donaţia de carte va fi făcută spre bibliotecile unităţilor şcolare şi se axează în mare parte pe volume auxiliare studiului istoriei secolului XX, istoria contemporană a românilor, dar şi titluri mai generice de cultură generală, care pot fi de folos elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a, şi nu numai. Fiecare liceu va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate printre alţii de Neagu Djuvara, Ioan-Aurel Pop, Lucian Boia, John Higgs şi mulţi alţii. Liceele care vor beneficia de cărţi sunt din judeţele Alba, Caraş-Severin, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea şi capitala – Bucureşti”.

Ni se precizează că televiziunea History marchează 80 ani de la atacul Germaniei naziste şi al Uniunii Sovietice asupra Poloniei şi începerea celui de-al Doilea Război Mondial, „prin difuzarea a 40 de ore de documentare de război excepţionale, difuzate în lunile septembrie şi octombrie, sub titulatura «Al Doilea Război Mondial: Poveştile Nespuse». Programul este difuzat în 30 de ţări europene, incluzând Rusia, ţările scandinave, România şi Balcani”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: