Ion Prelipcean, omul-albină

  „Scrisul cărţilor e nesfârşit” (Solomon)

 Horodnicul ar trebui să aibă o galerie a oamenilor de seamă precum Fălticenii. Din acest topos au odrăslit şi rod bogat au adus oameni cu altitudine care îndreptăţesc Bucovina să fie numită Ţara de Sus: acad. I.G. Sbiera, Vasile Ţigănescu, Iulian Vesper, E. Ar. Zaharia, N. Prelipcean, Silvestru Lungoci, D. Olenici, Em. Ianuş şi-ntre aceştia, nu cel din urmă, cărturarul autor şi editor Ion Prelipcean (24 IX 1946 – 17 IX 2019).

Elev la Horodnic, licean la Rădăuţi, student la Suceava, dascăl de românească şi franceză, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Ion Prelipcean trăind modest, fără răsfăţuri, a excelat prin cultul muncii, a fost sortit să robească în galeriile arhivelor, să excaveze bulgării istoriilor de odinioară, să cearnă grăunţele de aur ale unor minţi sclipitoare, uitate ori acoperite de valul timpului necruţător. Şi-a înţeles din tinereţe rostul în lume – nu s-a îmbulzit în rândul obsedaţilor de glorie măruntă, era mulţumit de risipa de sine în mulţime, bucuriile lui au numărul cărţilor proprii ori ale celor editate în editura cu numele său – mult peste o sută! – unele propuse, lecturate şi tipărite sub veghea sa, altele „tocmite” din bruma sa financiară, dintr-o bonomie greu de găsit azi.

L-am cunoscut şi apreciat pentru salahoria culturală, pentru cuprinderea minţii şi râvna neostoită de a îmbogăţi patrimoniul nostru cărturăresc. Niciodată nu avea timp, niciodată nu se tânguia că i-ar lipsi ceva. Bicicleta i-a fost cel mai fidel însoţitor – pe roţi cutreiera oraşul întemeietorului Bogdan, pe roţi ducea pachete grele cu cărţi la poştă, la gară, la Bibliotecă, la prieteni. Avea în lucru o antologie ambiţioasă – tot ce s-a scris despre Rezistenţa armată din Bucovina. A apucat să tipărească trei volume masive, foarte fericit că i s-a încredinţat accesul la arhivele CNSAS, Bucureşti, pe urmele cercetătorilor Adrian Brişcă şi Gabriel Ciuceanu.

Ion Prelipcean a scris versuri, proză, eseu, critică şi istorie literară, a semnat monografii, studii de folclor, toponimie, publicistică. Cărţile lui sunt şuvoaie de scriitură, viituri, puhoaie. Sunt pagini care trebuie recitite, organizate, cizelate, cenzurate. Autorul presimţea că timpul nu are răbdare, că în vremuirea cât i s-a dat trebuie să adune, să grămădească ştiute şi neştiute, truda lui asemuindu-se cu a pălmaşilor care împing vagoneţi cu minereu din bezna minelor.

Curând am aflat de prăpastia care avea să strivească destinul acestui om-albină. L-am vizitat. Avea ochii mari. Se roteau în ei Codrii Voievodesii, pădurile, livezile de-acasă. Părul de cositor, lung, s-a despletit în perna curată ca un cuib de omăt. Tăcere.

Încă un boier al Bucovinei s-a dus… Asta-i tot. Tot nu este în ceea ce ne cuprinde, ci înafara cuprinderii. Vor rămâne cărţile. Pentru o vreme. Şi alături de alte nume încă un nume. Ce mai seamănă lumea asta cu un Dicţionar! „Vreme trece, vreme vine”, „ca nouri lungi pe şesuri…” Să citim din acelaşi Crist românesc şirurile „Glosei”, de aceeaşi adâncime ca Eclesiastul, ca să înţelegem mai bine cât de efemer stăm la ospăţul Timpului între doi megieşi: deoparte Cântarea Cântărilor, de cealaltă, Deşertăciunea deşertăciunilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: