Braconajul piscicol, luat la ochi de poliţiştii suceveni

> Au fost verificate pieţele agroalimentare Burdujeni şi din centrul Sucevei

 Poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu lucrători din cadrul DSVSA Suceava, au executat o acţiune de prevenirea şi combatere a braconajului piscicol.

Astfel, în data de 3 septembrie, ei au efectuat controale în Piaţa Agroalimentară Burdujeni şi Piaţa Agroalimentară Centru.

În Piaţa Agroalimentară Burdujeni a fost depistată o femeie, în vârstă de 51 ani, din municipiul Suceava, care comercializa, fără a deţine documente legale de provenienţă, 17 kg produse şi subproduse din peşte (conserve, caserole, vrac), precum şi 30,7 kg produse de origine animală (unt, membrane naturale şi produse patiserie).

Ea a fost sancţionată cu două amenzi în valoare de 5000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea şi dirijarea către incinerare a produselor depistate, în valoare de 2109 lei.

În Piaţa Agroalimentară Centru a fost depistată o altă femeie, în vârstă de 47 ani, tot din Suceava, care comercializa, fără a deţine documente legale de provenienţă, cantitatea de un kilogram de produse şi subproduse din peşte (conserve, caserole), precum şi 33 kg halva, 40,7 kg produse patiserie, 33,2 kg bomboane şi 1,1 kg produse de origine animală (unt).

Aceasta, de asemenea, a fost sancţionată cu o amendă de 5000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea şi dirijarea către incinerare a produselor depistate, în valoare de 3793 lei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: