Ţucă-l tata!

 Între casa noastră şi a lor erau două terenuri libere. Eu, de cum ieşeam pe portiţă, îl strigam pe Ţucu şi, până să ajung la portiţa lor, Ţucu era deja în pragul casei.

Cred că din cauza răcnetelor pe care le-am auzit venind dinspre casa lor, nu l-am mai strigat pe Ţucu în ziua aceea. M-am oprit cu genunchii rezemaţi în marginea şanţului şi mă uitam printre scândurile gardului în ograda lui bădiţa Tudorel. Ograda era de un verde însorit. În mijlocul ei era un măr, iar lângă el stătea dintotdeauna un ciubăr cu apă. Bădiţa Tudorel era un bărbat înalt, încălţat cu cizme din piele (militare), şi-l ţinea pe Ţucu de după cap. Fără nicio milă îi dădea cu picioarele în fund, după care îl băga cu capul în respectivul ciubăr. Îl ţinea cu capul în apă până aproape să se înece, după care îl scotea şi-l întreba: „Mai faci?!”. „Nu mai faaac!” reuşea Ţucu să spună printre tusete şi răcnete. Iar îi mai trăgea câteva cizme în fund şi iar îl băga cu capul în apă: „Mai faci?!”. „Nu mai faaac!” Când, în sfârşit, i-a dat drumul, l-a aruncat ca pe o cârpă pe troscotul din ogradă. Ziceai că Ţucu a murit, dar şi-a revenit. Bădiţa Tudorel l-a ridicat de o mână, i-a mai dat nişte palme peste cap şi un şut în fund şi… „marş în casă!”.

Ce se întâmplase?! Puţin mai la deal de noi, Georgică îşi construia casă: o verandă şi o cameră de zi cu zi pe partea stângă şi o cămară şi o cameră de curat („casa cea mare”) pe partea dreaptă. Casa era încuiată, dar geamurile mici, cele din partea de sus ale ferestrei de la „casa cea mare”, au fost lăsate deschise, pentru aerisire.

Ţucu s-a căţărat pe peretele casei, a băgat mâna pe geamul mic, a deschis geamul mare de dedesubt şi a intrat în „casa cea mare”. Pe partea aceea de casă încă nu era băgată toată umplutura ce urma să fie pusă sub duşumele, aşa că Ţucu a putut trece din „casa cea mare”, în cămară, pe sub talpa peretelui despărţitor. De acolo, pe o scară de toate zilele, a urcat în podul casei. A făcut o inspecţie printre tot ce avea Georgică mai de preţ. Georgică era şofer la Securitate şi, aşa cum s-a spus atunci, în pod avea chiar şi pistolul şi muniţia necesară pentru vânarea „duşmanilor poporului”. Noroc că nu i-a venit în cap lui Ţucu să probeze pistolul, dar ceva totuşi a luat de acolo, căci altfel nu s-ar fi aflat; plus că n-a reuşit să închidă la loc geamul mare al ferestrei prin care a intrat în casă.

Era pe timpul când noi, copiii, alergam bucuroşi să vedem coloanele puşcăriaşilor. Treceau prin Lisaura, dimineaţa, înspre „Luncuţă”, unde lucrau la bulgărie (zarzavaturi), şi erau duşi înapoi după-amiaza la puşcăria din Suceava, unde este acum Palatul de Justiţie, o clădire împrejmuită, la vremea aceea, cu gard înalt din scândură şi sârmă ghimpată deasupra.

Tatăl lui Ţucu, bădiţa Tudorel, era ceva gardian pe la puşcărie şi cred că de acolo, de la bătăile ce le încasau deţinuţii politici, a deprins acel mod de a-şi bate chiar şi propriul copil.

***

Ţucu avea trei surori. Una dintre ele era la liceu şi citea pe pragul casei dintr-un manual şcolar, într-o limbă străină. Din când în când Ţucu sărea: „Te spun tatei. Vorbeşti prostii!”. Nu pot să mă pronunţ dacă Ţucu avea dreptate sau nu dar ştiu că sora lui Ţucu se mai juca, în coşăr la liţa Aurica, cu băieţi de seama ei „de-a mama şi de-a tata”.

Într-o seară, întorcându-se tata din sat, a văzut între casa de la vale, care atunci se construia, şi gardul nostru, două capete. Tata a crezut că poate este cineva venit la furat, a luat o piatră în mână şi s-a dus către cei doi. Era sora lui Ţucu împreună cu un băiat din sat.

În una din zile, tata, lipsit complet de diplomaţie, i-a spus Frosei (mama lui Ţucu) că putea să se întâmple o nenorocire în seara aceea. „Spune-i fetei tale să nu mai vină noaptea la gardul meu”. „Da’ ce, fata mea este curvă?!” a sărit Frosa şi l-a dat pe tata în judecată.

S-au cheltuit timp, nervi şi bani şi, cum bădiţa Tudorel lucra la puşcărie, Frosa era sigură că ai mei (o implicase şi pe mama în toată povestea asta) vor fi condamnaţi la închisoare. La ultimul termen de judecată, Frosa nu a mai stat până la pronunţarea sentinţei. S-a întors în sat împrăştiind cu mare bucurie vestea: „Ce?! Îi închide!”.

Lucrurile n-au mers ca pe timpul „tribunalelor poporului” şi n-au ieşit precum a gândit Frosa. S-a pornit o râcă între toate neamurile lor şi părinţii mei. Au urmat alte şi alte procese, care toate s-au terminat prost pentru „ai lui Sănducu” (bădiţa Tudorel era de „al lui Sănducu”, frate cu Ionel, Petrică, Iliuţă, Eliza şi Lemona).

La un timp, bădiţa Tudorel s-a prezentat cu o sticlă de rachiu la ai mei şi şi-a cerut iertare, dar Frosa nu s-a liniştit. Avea maşină de cusut şi cosea lângă fereastra de la drum. Cum o vedea pe mama că ieşea pe portiţă, Frosa ieşea repede în ogradă şi o batjocorea pe mama. „Laptele ce mi-l aduceai nu era bun de nimic; îl dădeam la câne!” Şi alte şi alte tâmpenii de-ale ei. Mama nu avea replică şi se consuma mult cu cele spuse de Frosa. Frosa, pur şi simplu, înflorea din plăcerea ei de a jigni.

Intrând în conflict şi cu vecina de la deal, Frosei nu-i mai mergea precum îi mergea cu mama mea; Nuţa lui Toader al lui Alexa (frate cu tatăl tatălui meu) i-o reteza din scurt şi-i închidea gura: „Taci, tu prostalaucă!”.

***

Anii au trecut, iar Ţucu şi-a vândut, pe bani frumoşi, moştenirea lui către o soră care a rămas în casa bătrânească, întocmind o hârtie de mână, fără cap şi fără coadă. Cu ajutorul unei călăuze a ajuns ilegal în Grecia, în insula Creta, unde a lucrat în agricultură, deşi el era lăcătuş mecanic, şcolarizat la Iaşi. Când s-a întors din Grecia (anul 2000) şi-a revendicat partea lui de casă. „Băi, Ţucu, dar tu ai vândut casa. Tu mergi la biserică…” i-am spus eu, văzând Biblia în casa lor, chiar pe masa de lângă noi. „Ştiu, băi, Costică, dar femeia asta…” mi-a răspuns Ţucu, făcând din cap către camera de alături în care era soţia lui.

Ţucu a murit într-un stupid accident de muncă, la Fabrica de Lapte, în 2005. N-avea încă 54 de ani. Cei care cunoşteau povestea casei vândute şi apoi revendicate au zis că „totuşi există un Dumnezeu!”.

CONSTANTIN PAPUC

 N.A. – Nume fictive într-o povestire decupată din realitate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: