Edilul-şef Ion Lungu

Primăria nu va închiria instalaţie de nocturnă pentru meciul Forestei cu Dinamo

> Şeful administraţiei locale crede că este de latitudinea clubului să face acest demers, în baza încasărilor din vânzarea biletelor de intrare pe Areni  > În 2016, de la bugetul de stat s-au dat 225.000 de lei pentru o instalaţie de iluminat, la meciul cu Steaua din 27 octombrie

Deşi Primăria Municipiului Suceava nu este direct implicată în formalităţile de organizare a meciului din Cupa României dintre ACS Foresta şi Dinamo  Bucureşti, primarul Ion Lungu crede că ar fi recomandat ca întâlnirea de pe Areni să aibă loc pe timpul zilei. În opinia sa, acest aspect ar trebui tranşat cu televiziunile care au drept de transmisiune în direct, de vreme ce echipe mai titrate decât cea a Sucevei nu au jucat în nocturnă. „Meciul din Cupă dintre Dinamo şi UTA, cel dinaintea meciului nostru, s-a jucat pe timp de zi. La Suceava, de ce nu s-ar putea? s-a întrebat retoric Lungu.

Şeful administrativului sucevean a punctat că meciul de la sfârşitul lunii octombrie, „în diurnă”, este prima opţiune, celelalte vehiculate până acum fiind cele privind stadioanele din Botoşani sau Piatra Neamţ şi, nu în cele din urmă, disputa de pe ternul dinamoviştilor. Edilul-şef a ţinut să remarce, de asemenea, că, anul acesta, Primăria Suceava finanţează ACS Foresta cu 1,2 milioane de lei, la care se adaugă şi fonduri de la Consiliul Judeţean, de aceea se cere şi „performanţă pe măsură”.

„Oricum, Primăria nu va închiria nocturna. Nu au fost demult aşa de mulţi bani pentru fotbal şi atâta stabilitate financiară ca acum. Totuşi, avem nevoie şi de performanţă. Şi nu trebuie să ne batem joc, să luăm bătaie ca la Botoşani. Ceva nu este în ordine” a punctat primarul Ion Lungu, precizând că rămâne la latitudinea clubului să se implice şi, eventual, să închirieze nocturna, pe baza încasărilor din vânzarea biletelor de intrare la meci.

Reamintim  că, în 2016, Consiliul Local Suceava a votat asocierea între municipiul Suceava şi Clubul Sportiv „Foresta”, în vederea închirierii, cu 225.000 de lei,  a unei instalaţii de iluminat, condiţie obligatorie pentru ca meciul cu Steaua, în Cupa României, programat de FRF pentru seara de joi, 27 octombrie, ora 21.30, să aibă loc pe Areni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: