Mesaj-surpriză la deschiderea anului universitar la USV, din partea viceprim-ministrului Republicii Moldova, Andrei Năstase:

La Universitatea Suceava mi-am început, în fapt, drumul în viaţă

Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Andrei Năstase, a transmis, luni, un mesaj la deschiderea anului universitar la Universitatea din Suceava, amintind că primii paşi în activitatea de student i-a făcut la Suceava, unde s-a simţit de la început „ca acasă”.

„În momentul în care am primit din partea domnului rector Valentin Popa invitaţia de a participa alături de domniile voastre la deschiderea anului universitar, mi-am adus aminte de prima zi de cursuri aici, la Universitatea Suceava. Eram copleşit de emoţii, atent la toate detaliile, îmi doream să nu supăr pe nimeni şi să învăţ foarte bine pentru a nu-mi face de râs fratele care, la acele vremuri, era cel mai tânăr deputat din Parlamentul Republicii Moldova şi semnatar al Declaraţiei de Independenţă” a arătat Andrei Năstase în mesajul său.

El a subliniat că era foarte tânăr, de vârsta actualilor studenţi, şi că a avut foarte mari emoţii la început. „Vă mărturisesc că nu am încercat niciodată aici, la Suceava, sentimentul pe care-l are un student sosit la studii din altă ţară. Mai simplu spus, m-am simţit încă de la început ca acasă, iar această senzaţie a devenit foarte repede o certitudine pentru mine şi pentru toţi colegii mei din Republica Moldova” a adăugat demnitarul în mesajul său.

Totodată, Andrei Năstase a explicat că absenţa sa de la acest eveniment atât de important pentru viaţa academică suceveană este motivată pentru că „oamenii buni, drepţi şi curajoşi din Republica Moldova vor susţine foarte curând un nou test electoral, în fapt, o altă bătălie a luptei noastre, a celor din Basarabia, pentru recuperarea libertăţii, demnităţii şi conştiinţei noastre naţionale”.

„Bogăţia cea mai de preţ a Sucevei sunt oamenii ei. Aşa este şi la noi, dincolo de Prutul care încă ne mai desparte. Aici, în acest oraş minunat, am descoperit Cetatea lui Ştefan şi simbolurile puternice ale apartenenţei la un neam la fel de puternic” a transmis Andrei Năstase.

El a adăugat că la Universitatea Suceava şi-a început, în fapt, drumul în viaţă, a început să înţeleagă lumea, să priceapă oamenii, să-şi formeze deprinderi corecte şi să-şi profileze viitoarele convingeri şi principii.

„Profesorii de atunci mi-au fost mai mult decât dascăli. Unii dintre ei mi-au fost adevăraţi părinţi, iar preocuparea pentru studiu şi pentru lectură mi-a fost cu adevărat cultivată de profesorii suceveni. Nu sunt vorbe mari, aşa cum par la prima vedere, mai ales că cei care bine mă ştiu ar spune despre mine că sunt foarte atent cu toate cuvintele pe care le aleg.

Iubesc Suceava şi am şi astăzi, ori de câte ori ajung în acest oraş minunat, sentimentul eternului început, reluat de emoţiile mele aşezate într-un închipuit carusel de simţăminte aproape imposibil de explicat” a mai adăugat viceprim-ministrul Republicii Moldova.

Andrei Năstase a mărturisit că, dacă ar putea alege, şi-ar începe studiile aprofundate tot aici, de fiecare dată, fără niciun fel de ezitare.

„Pentru că un oraş mare nu-i încape întotdeauna pe toţi, în vreme ce un oraş mai mic, precum Suceava, ştie întotdeauna să aibă grijă de fiecare în parte, aşa cum a avut grijă şi de mine, atunci când am sosit lângă Cetatea de Scaun a marelui Ştefan. Universitatea Suceava rămâne pentru mine un etalon al performanţei, un reper pentru întreaga viaţă academică românească. Onoarea de a vă transmite astăzi acest mesaj este dublată de responsabilitatea pe care oraşul mi-a încredinţat-o odată cu momentul în care am primit diploma de cetăţean de onoare al municipiului Suceava” a mai transmis Andrei Năstase.

El a adăugat că sunt puţini cei care primesc atât de multă încredere din partea sucevenilor, iar faptul că el este unul dintre aceştia este o mare provocare.

„Voi fi cel care va aduce mai aproape România de românii de dincolo de Prut, prin toate faptele şi acţiunile mele. Educaţia şi cultura sunt reperele care vor cristaliza conştiinţa noastră naţională, iar decizia de a dezvolta proiecte comune împreună cu oraşele şi universităţile româneşti este una din abordările mele esenţiale pentru viitorul european al Chişinăului şi al Republicii Moldova” a menţionat acesta.

El a urat tinerilor studenţi un an universitar plin de reuşite şi calificative maxime.

„Vă îndemn pe toţi să învăţaţi acum şi să înţelegeţi la timp că viaţa noastră, a fiecăruia dintre noi, este suma alegerilor pe care zilnic le facem. Alegeţi să învăţaţi, dar nu uitaţi să fiţi studenţi, este cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om. Închei acest mesaj făcând o sinceră plecăciune în faţa dascălilor Universităţii Suceava, universitate atât de dragă mie. Nimic nu poate fi mai nobil decât să lucrezi zilnic şi să pregăteşti pentru viaţă noi şi noi generaţii de caractere şi profesionişti care vor duce mai departe, cu mândrie şi încredere, fabulosul sentiment al apartenenţei la neamul nostru românesc” a transmis Andrei Năstase. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: