Handbal masculin, Divizia A

CSU Suceava va lupta pentru victorie cu CSM Târgovişte !

> Meciul CSU Suceava – CSM Târgovişte va avea loc mâine, de la ora 11.00, în sala „Dumitru Bernicu”

 Partida din cadrul etapei a III-a a Seriei A a Diviziei secunde dintre CSU Suceava şi CSU Târgovişte este programată pentru mâine, de la ora 11.00.

„Este o oră nepotrivită pentru un meci de handbal, dar am vorbit cu cei din Târgovişte şi am ajuns la un consens. Nu ne facem probleme pentru acest meci şi vrem să folosim jucătorii care au evoluat mai puţin în acest sezon competiţional.

Pentru noi este important să fim cât mai bine pregătiţi pentru jocul cu CS Magnum Botoşani. Am urmărit jocul dintre vecinii noştri şi CSU Galaţi şi cred că putem să ne luptăm cu oricare dintre ei. Ne vom întâlni, fără îndoială, cu foştii noştri colegi şi ne vom lupta cu ei pentru victorie”, a declarat antrenorul echipei CSU Suceava, Adrian Chiruţ.

CSU Suceava are ca obiectiv pentru acest sezon competiţional promovarea în primul eşalon valoric al handbalului masculin românesc.

„Când am venit la Suceava a fost pentru că mi-am dorit să particip la o promovare. Am venit cu un scop şi am să fac tot posibilul ca să-l ating împreună cu colegii mei. Ne vom apăra şansa până la capăt şi sunt convins că, alături de colegii mei, putem realiza acest lucru!”, a spus şi interul dreapta al CSU Suceava, Călin Leordean.

Sucevenii au ocazia de a urmări duelul dintre Poli Iaşi şi Magnum Botoşani care va avea loc azi, de la ora 17.00, pe terenul ieşenilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: