Val de incendii de autoturisme în judeţul Suceava

> Patru maşini au fost distruse de foc într-un interval de 24 de ore

În 24 de ore, patru autoturisme au fost distruse de incendii pe raza judeţului Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, primul caz a avut loc în localitatea Cozăneşti din comuna Dorna Arini. Luni, la ora 13.07, pompierii au fost anunţaţi că două autoturisme sunt cuprinse de flăcări. La sosirea echipajelor, maşinile ardeau în proporţie de 80%, fără pericol de propagare.

Nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Ambele autoturisme aparţin aceluiaşi proprietar. Bărbatul a încercat sa pornească una dintre maşini, care avea bateria descărcată, prin cabluri de curent conectate la acumulatorul celui de-al doilea autoturism. În acel moment s-a produs scurtcircuitul care a condus la izbucnirea flăcărilor.

În seara aceleiaşi zile, la ora 22.11, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul reşedinţă de judeţ. La sosirea echipajelor, ardea partea din faţă a unui autoturism, cu pericol de propagare la întreaga maşină. Incendiul a izbucnit în urma coliziunii dintre autoturism şi un stâlp de iluminat. Cele trei persoane care se aflau în autoturism s-au autoevacuat şi au fost preluate de echipajele SAJ, sosite la faţa locului. Toate cele trei persoane erau conştiente şi cooperante. Au ars elemente combustibile din compartimentul motor şi s-au degradat aproximativ 75% din autoturism şi un stâlp de iluminat public.

Câteva ore mai târziu, pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în oraşul Gura Humorului. La sosirea echipajelor, ardea în totalitate un autoturism, cu pericol de propagare la o casă de locuit aflată în apropiere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Nu s-au înregistrat victime. Pompierii au salvat casa de locuit, susţine sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: