Istorie şi spiritualitate humoreană la Iaşi

„Amiaza culturală bucovineană” ieşeană (ediţia a XCI-a) din 7 septembrie 2019, de la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi, a avut drept generic „Istorie şi spiritualitate humoreană”, conturând un veritabil periplu cultural prin operele prezentate şi intervenţiile invitaţilor: etnologul Mihai Camilar, pictorul şi caricaturistul Radu Bercea, umoristul Gheorghe Solcan, scriitorul şi omul de radio Aurel Brumă şi dr. Vasile Diacon.

Preşedintele filialei ieşene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dr. Vasile Diacon, a relevat trăinicia legăturilor noastre, astfel încât ieşenii bucovineni iau parte la evenimente culturale în Bucovina, după cum şi bucovinenii ne onorează cu prezenţa lor la Iaşi: „Chiar în aceste zile membrii Asociaţiei Literare «Păstorel» concurează la Festivalul Internaţional de Umor de la Vama, organizat de Cenaclul Literar «Nectarie» şi revista «Surâsul Bucovinei» în parteneriat cu Asociaţia «Universul Prieteniei» din Iaşi. Recent a avut loc la Primăria din Vicovu de Jos o expoziţie de grafică «Eugen Drăguţescu» şi lansarea volumului Ioan Vicoveanu şi Eugen Drăguţescu – un dascăl providenţial şi un discipol celebru, de Victor Iosif, în contextul simpozionului Fundaţiei «Credinţă şi Creaţie» de la Mănăstirea Putna.

O trecere în revistă a contribuţiei fiecărui invitat este în măsură să ne convingă de virtuţile lor artistice, însă dat fiind amploarea acestora, ne rezumăm doar la câteva titluri: Mihai Camilar, Bucovina – ghid turistic (2008), Arhitectura populară bucovineană (2014), Dicţionar etnologic bucovinean (2015), Gura Humorului în imagini şi cuvinte (2015); Radu Bercea, Memoria retinei gulagului românesc (2007), Deportaţii/ Via Dolorosa/ Bărăgan (2010), Mărturii din infern (2011), Bucovina mărturisită de Radu Bercea (2013); Gheorghe Solcan, Ca trenul de Gura Humorului (2014), O scânteie (2015), 9 poveşti de Ion Creangă dramatizate în versuri (2016), În voia sorţii (2019) şi altele.

Din păcate, starea de sănătate l-a împiedicat pe Mihai Camilar să fie astăzi aici, dar lucrările sale stau mărturie pentru contribuţia onestă şi generoasă la promovarea şi conservarea culturii populare bucovinene. Despre Radu Bercea se spune că «e humoreanul pictat de Dumnezeu cu cele mai bune culori», fiindcă după încercările dramatice prin care a trecut în perioada comunistă ca deţinut politic a dobândit o recunoaştere naţională şi internaţională ca artist plastic, iar la împlinirea vârstei de 80 de ani picturile şi grafica sa sunt un omagiu adus spiritului românesc şi ţinutului bucovinean. Profesorul Gheorghe Solcan este un exemplu pentru felul cum se îngemănează harul didactic şi proza umoristică, prin dramatizarea în versuri a poveştilor lui Creangă”.

Pentru Vasile Diacon, Aurel Brumă este „omul de radio cu o voce distinctă, deopotrivă scriitor şi publicist”, iar nu demult a avut ocazia să-l urmărească prezentând o monografie (al cărei coautor este) despre localitatea Ciurea, ce se recomandă prin nume consacrate în artă şi cultură, precum marea doamnă a tapiseriei româneşti Cela Neamţu sau actorul Petru Ciubotaru.

Aurel Brumă, rememorând perioada începuturilor în cariera sa artistică, mărturiseşte că Voroneţul este un centru de spiritualitate emblematic pentru Bucovina, care l-a inspirat şi i-a marcat calea în poezie, precizând că a considerat totdeauna, ca om de radio, că trebuie să rămână portrete de tot felul în cărţile sale, despre oameni pe care i-a cunoscut [Aurel Brumă, Umbra păsării pe cer (2011), Delictul valorii – Mărturisitorii (2013), Manolo (2014), Cartea Noimelor (2015), Azilanta (2015), Dealul (2015)]. De ţinutul Gura-Humorului se leagă prezenţa unor celebrităţi, despre care prea puţin se cunoaşte, cum ar fi Sara Schmidt, cetăţean de onoare al Cernăuţilor şi mama lui Josef Schmidt, unul dintre marii tenori ai lumii. La Voroneţ l-a cunoscut, în împrejurări boeme, într-un spaţiu monahal, pe Radu Bercea, „un artist cu o modestie care adevereşte verticalitatea şi frumuseţea unui om de mare altitudine”. Mărturia lui Aurel Brumă privitor la acest prieten de mare caracter şi talent se împlineşte raţional şi emoţional prin ţesătura metaforică-simbolică ce defineşte vibraţia poetului şi, implicit, a reporterului de-o viaţă:

„Radu Bercea nu e doar arhitect sau peisagist al momentului, cum spunea caricaturistul sucevean Mihai Pînzaru-PIM, este un călător continuu, un neliniştit, un Învăţător de culoare (săptămânal vin copiii la el ca să-i înveţe să deseneze). În fiecare dintre noi există o lumină, ca şi în jurul nostru, iar «ochiul» lui Radu Bercea coboară în adâncime şi recompune duhul existent. Lucrările sale nu ţin doar de arta decorativă, sunt tablouri în care privitorul redescoperă în orice lumina, sacralitatea, ideea. Îl văd ca pe un copac care fructifică mereu, cu fructe neînchipuite într-o piaţă de oameni în care fiecare îşi alege fructul. Dacă Voroneţul e cel mai bun păstrător de arhetipuri, ilustrând o mirifică Bucovină, culoarea care îi pică tot timpul pe obraz lui Radu Bercea este albastrul de Voroneţ. Se poate spune, pe bună dreptate, că e unul dintre marii diplomaţi tăcuţi ai României, căci i se ridică tricolorul în multe locuri – Italia, Brazilia, ţările Baltice, Ucraina… A fost distins cu numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, iar Galeria de la Casa de Cultură din Gura Humorului îi poartă numele. Este un mare filantrop, a donat sute de tablouri în ţările în care a expus. De această mărinimoasă dăruire au beneficiat şi prietenii săi, printre care sunt onorat să mă număr şi eu, care am 11 cărţi ilustrate de dânsul. El rămâne cetăţeanul de onoare al inimii mele”.

Cu tonul cald al celui pentru care estetica gestului creator a însemnat o profundă şi expresivă înţelegere a firii omeneşti, Radu Bercea ne încredinţează că în memoria sa afectivă Iaşul a lăsat urme adânci, fiind locul unde a gravitat între suferinţă şi cunoaştere: „Studiile şi închisoarea tot la Iaşi le-am făcut, dar mă bucur să revăd locuri şi oameni dragi pe care i-am cunoscut îndeaproape”.

Gheorghe Solcan e onorat să reprezinte Gura Humorului alături de Radu Bercea. Prezentându-se în registrul autoironic, afirmă că provoacă râsul oricum ar fi, dar mai ales prin ceea ce spune. N-ar fi existat în postura de umorist, dacă acum 11 ani universitarul Ilie Dan nu l-ar fi încurajat să scrie, cu prilejul unei inspecţii şcolare. Îşi pune în valoare aptitudinile actoriceşti printr-un autentic recital interpretând din poveştile lui Ion Creangă dramatizate în versuri şi încheind cu epigrame.

Poetul Mircea Ţâmpău intervine într-o notă lirică, citând din poeziile sale despre anotimpurile schimbătoare ale dragostei: „Spui că iubeşti soarele/ Şi te fereşti de el când străluceşte,/ Spui că iubeşti ploaia/ Şi treci cu umbrela prin ea,/ Spui că iubeşti vântul/ Şi închizi obloanele când îl auzi,/ Spui că-ţi plac florile/ Şi le tai când le vezi;/ De aceea nu vreau să-mi spui/ Că mă iubeşti”.

Vasile Diacon apelează la rigoarea cercetării ştiinţifice pentru a reda în adevărata sa lumină un adevăr istoric interpretat superficial în privinţa atestării a 500 de ani pentru Gura Humorului, despre care, conform documentaţiei pe care a susţinut-o explicit, nu se poate vorbi decât după ocuparea Bucovinei de către austrieci, la 1774. În acest caz se face o regretabilă confuzie cu toponimul Poiana de la gura Văii Humorului, certificat prin înscrisuri vechi (1490). Merită consultate atât prima monografie a Gurii Humorului, aparţinând lui Georg Geib, Die Geschichte einer kleinen Stad (Istoria unui mic oraş), publicată în „Analele Bucovinei”, cât şi lucrările Gura Humorului. Trepte de istorie: 1490-1918, semnată de N.C. Popescu, Gura Humora, a Small Town in Southern Bukovina (editată de Sharaga Yeshurun, în 1997, în Israel) tradusă în limba română şi publicată de humoreanca Lucie Geier; Gura Humorului în imagini şi cuvinte a lui Mihai Camilar, şi nu în ultimul rând Secretul lui Polichinelle şi vechimea locuirii în Gura Humorului iscălită de Vasile Diacon.

Este de apreciat, observă preşedintele filialei ieşene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, buna colaborare a noastră cu alte entităţi culturale, precum Uniunea Scriitorilor, Asociaţia Literară «Păstorel», Comunitatea Evreilor reprezentată la manifestare de d-na Marta Eşanu, Uniunea Ucrainenilor, de dl Ioan Leiba şi Uniunea Polonezilor, de Frederic Klusk.

Nu a lăsat să treacă neobservat faptul că pe 8 septembrie se sărbătoreşte la Cernăuţi „Ziua limbii române.

Un ultim anunţ, trist, e faptul că, recent, s-a retras discret în lumea „metaforei absolute” poetul Mihai Liţu-Munteanu, născut în Valea Putnei, ceea ce constituie o regretabilă pierdere pentru comunitatea bucovinenilor din Iaşi.

VICTOR IOSIF

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: