Spitalul Universitar Bucureşti:

Solicitarea de bani sau atenţii de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au afirmat marţi că solicitarea de bani sau atenţii de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru unitatea medicală, anunţă Agerpres.

Reacţia SUUB vine după publicarea clasamentului „Sinteza principalului indicator de monitorizare a performanţelor măsurilor anti-mită în spitalele din România”, realizat de organizaţia Anti-Bribery Synergy, în care această unitate medicală se situează pe locul întâi în ceea ce priveşte oferirea de mită pentru realizarea actului medical. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că plăţile informale sunt „total interzise”.

„În Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în perioada ianuarie 2019 – iulie 2019, adică în perioada vizată de acest clasament, au fost internaţi 84.011 pacienţi în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi. Putem estima că cifra prezentată în spaţiul public, respectiv 153 de pacienţi, reprezintă 0,18% din bolnavii internaţi în perioada menţionată, ceea ce înseamnă că solicitarea de bani sau atenţii de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi corpul medical al acestuia. Ne delimităm clar de comportamentul celor care au condiţionat actul medical sau de comportamentul celor care au oferit atenţii, ambele fapte intrând sub incidenţa Codului penal” se arată în comunicat.

SUUB consideră că datele prezentate în spaţiul public nu arată metodologia de colectare şi nici semnificaţia statistică a cifrelor.

Reprezentanţii spitalului le solicită pacienţilor pentru care îngrijirile medicale au fost condiţionate de bani sau atenţii să informeze unitatea medicală, cât şi autorităţile competente, pentru a putea fi declanşate procedurile legale.

Conducerea SUUB subliniază că darea şi luarea de mită sunt infracţiuni care intră sub incidenţa Codului penal, iar cei care încalcă legea vor fi sancţionaţi pe măsura gravităţii faptelor lor.

Reamintim că, potrivit unui raport întocmit de Anti-Bribery Synergy pe baza răspunsurilor pacienţilor din 352 unităţi medicale din întreaga ţară, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti s-ar afla pe locul întâi într-un top al mitei, cu 153 de răspunsuri afirmative, urmat de Spitalul Judeţean Brăila, cu 147 de pacienţi care au declarat că li s-a cerut mită în timp ce erau pacienţi în unitatea medicală respectivă, iar pe locul al treilea, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti, cu 98 de răspunsuri afirmative la întrebarea „Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: