Slujbă arhierească la Parohia Straja I, Protopopiatul Rădăuţi

 Sâmbătă, 22 septembrie 2019, ÎPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Straja I, Protopopiatul Rădăuţi.

Arhiereul a fost aşteptat cu multă bucurie de către oamenii locului, îmbrăcaţi în costumele populare ale zonei şi întâmpinat cu pâine şi sare după obiceiul bucovinean.

Copiii satului, purtând tot costume populare, i-au oferit înaltului oaspete flori.

Fiecare Sf. Liturghie in Parohia Straja este şi o sărbătoare a portului popular, căci, indiferent de vârstă, toţi închinătorii vin îmbrăcaţi naţional.

Sf. Liturghie – in sobor arhieresc – s-a săvârşit in biserica devenită neîncăpătoare pentru creştinii veniţi şi din satele învecinate.

Răspunsurile liturgice au fost date de la strană de către corul mixt al parohiei.

Coriştii Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Onciul” din localitate au interpretat la chinonic un grupaj de cântări religioase.

Bucuria Sf. Liturghii s-a încheiat cu binecuvântarea şi cuvântul de învăţătură din partea arhiereului.

ÎPS Părinte Pimen a binecuvântat apoi placheta comemorativă cuprinzând numele tuturor preoţilor slujitori în Straja precum şi lucrările desfăşurate la casa bătrânească – muzeu aflată în curtea bisericii.

În comuna Straja există două biserici ortodoxe.

Sâmbătă s-a slujit în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Parohia Straja I.

Este o construcţie din piatră, pe temelie din piatră, aşezată in centrul comunei şi are un singur hram, închinat Adormirii Maicii Domnului.

Ridicată între anii 1867-1870, a stat nesfinţită 3 ani deoarece apăruseră fisuri adânci în construcţie şi a rămas sub observaţie.

La 23 oct. 1877, a fost târnosită de arhim. Silvestru Morariu Andrievici.

Pictura interioară şi ocniţele din exterior au fost terminate în 1984, când s-a făcut a doua târnosire.

Iconostasul bisericii a fost pictat iniţial de pictorul academic, Epaminonda Buceschi; astăzi se mai păstrează doar câteva icoane din perioada respectivă. (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: