Medaliile, ca omagiu adus poetului naţional Mihai Eminescu

 Medalia face parte din numismatică, o disciplină auxiliară studiilor de istorie, care se ocupă cu cercetarea inscripţiilor de pe monedele şi medaliile vechi. Astfel, în timp, a devenit un document primar de bibliotecă. Scopul fundamental şi, totodată, misiunea medaliei este să facă oamenii fericiţi pe moment şi pe subiect şi să le conserve amintirea acelui subiect şi acelei stări de regăsire, obiectivă şi imprimată pe metalul gravat cu măiestrie. Adesea, medalia devine cel mai adecvat mijloc de a crea un suport durabil în trecerea vremii. Medalia aduce în atenţie trecutul, creează amintiri şi examinează prezentul, pentru siguranţa viitorului.

Medalia este aceea care poate recupera un subiect sau care poate consacra un subiect nou. Astfel, medalistica, înţeleasă ca ştiinţă auxiliară, a devenit apropiată numismaticii, a devenit o ştiinţă cu identitate, dobândind un obiect de studiu cu câmpuri proprii de studiu şi cercetare. De fapt, am putea delimita medalistica de numismatică socotind-o ştiinţă ajutătoare a istoriei, ocupându-se de producerea şi studiul medaliilor, având în vedere, de asemenea, descrierea, conservarea şi organizarea lor în colecţie. Aceasta fiindcă adesea, medalia devine cel mai adecvat şi mai accesibil mijloc durabil de amintire a stării frumoase cu referire la obiectul pe care-l reprezintă. Aşa au rezistat veacurilor medaliile „Aniversări şi comemorări ale marilor oameni”, acţiune iniţiată de UNESCO.

Iată cum medalia a fost şi va rămâne un mijloc de comunicare între generaţii în ciuda curgerii timpului, iar astfel cunoştinţele societăţii devin stabile şi nepieritoare.

Medalia este, de fapt, un mesaj intelectual neasemuit de valoros care ne dă posibilitatea de a recupera un bun de valoare din trecut, dar şi de a pune la bună păstrare un eveniment sau o persoană de valoare, în marea noastră trecere, pentru a fi reţinut medalistic spre neuitare. Medalistica este şi va rămâne un martor tăcut al istoriei, culturii şi civilizaţiei. Un martor social, politic, cultural, dar şi estetic. Ea, medalistica, a rezistat incendiilor, năvălirilor duşmane şi intemperiilor naturii, devenind o ştiinţă ajutătoare a istoriei, aşadar emancipându-se de sub aripa numismaticii.

Şi cu privire la personalitatea Poetului nostru naţional, medalistica va cunoaşte o mare preocupare, pentru a fi păstrat chipul în creaţiile de mai târziu. Ştim că prima fotografie a lui Mihai Eminescu a fost realizată în 1869 la Praga, la vârsta de 19 ani, urmând cele din 1878, la Bucureşti, din 1884, la Iaşi şi din 1887, la Botoşani, la vârsta de 37 ani. Dar prima medalie dedicată lui Mihai Eminescu este cea de la Iaşi, din iunie 1889, cu fotografia din 1887, iar până la Centenarul Eminescu din 1989 au fost realizate 75 de medalii. Dar şi după Centenar, medaliile au apărut ca o ploaie de meteoriţi, încă 82 de medalii, 157 de medalii în total. Acest eveniment, Centenarul, a adus în viaţa noastră, a românilor, o mare încălzire sufletească, bucuria de a trăi din poezia eminesciană, dar şi mândria de a ne arăta lumii cu o stea prealuminoasă pe bolta cerească a creaţiei artistice.

La aniversări şi comemorări, medaliile cu imaginea poetului, cu sau fără tortiţă, se purtau la piept. Dar un lucru ştiut este că primele medalii, cele ce se purtau în anii 1889, 1909, 1916, 1926, erau medalii sentimentale.

În timp, asocierea subiectului Eminescu s-a făcut cu tema Ştefan cel Mare, în care aveau să se implice instituţii editoare precum Monetăria Statului, Societatea Numismatică Română, cu secţiunile din Botoşani, Suceava şi Iaşi, dar şi numeroase licee ce poartă numele „Mihai Eminescu”.

În ce mă priveşte, sunt membru activ al Societăţii Numismatice Române din 1984, colecţionar pasionat de Eminescu!

Din 1999 până în prezent am participat la diverse expoziţii naţionale, organizate la aniversarea şi comemorarea Poetului Naţional, găzduite de Palatul Parlamentului – Camera Deputaţilor şi Cercul Militar Naţional, unde am obţinut premii constând în medalii şi diplome pe opt categorii.

Important este că medalistica Eminescu s-a aşezat sub semn european încă de la Congresul interromânesc din anul 1871 de la Mănăstirea Putna, în care Eminescu a fost parte vie şi activă. Au apărut apoi medalii eminesciene la Paris, în 1891, iar mai târziu în Elveţia, ori la Budapesta, în Ungaria. Numărul medaliilor a tot crescut, lor alăturându-li-se numeroase insigne, utilizându-se pentru calităţile plastice, aluminiul, folosit prin turnare, din cauză că se poate oxida în culori de bronz, argint sau aur.

Cel mai mare dar „medaliat” rămâne însă creaţia sa poetică, cu un atât de bogat conţinut patriotic, pe care Mihai Eminescu ni l-a spus atât de frumos şi cu atâta dorinţă în nepieritoarele versuri: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”

GAVRIL LAVRIC,

numismat, Gura Humorului

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: