Incredibil!(?…)

Zilele trecute, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica (operatorul naţional de transport de energie electrică din România, structură ce se prezintă pe site ca fiind „printre cele mai responsabile companii din ţară”) şi-a revocat preşedintele directoratului, Marius Caraşol, după ce în presă au apărut informaţii cum că acesta şi-ar fi falsificat cv-ul. Pe scurt, aflăm că, printre altele, el a scris în compunerea respectivă că a absolvit Universitatea Politehnica din Bucureşti, de curând însă universitatea bucureşteană precizând că insul i-a fost doar student, fără să o isprăvească. Însă iată că, astfel, pe ochi frumoşi, înţelegând că şi printr-o compunere frumos ticluită, respectivul a fost angajat ispravnic în transportul energiei naţionale. În timp s-au mai semnalat cazuri de indivizi care, la curriculum, fie se ruşinau că şi-au făcut studiile la distanţă, la o minoră facultate contra cost, fie care, precum nişte supermeni, raportau cum, concomitent cu slujbe grele, urmaseră mai multe facultăţi sau masterate, doctorate, plus specializări în ţară şi peste hotare; ca şi de persoane publice care-şi ascundeau cv-ul fiindcă, altfel, ar fi fost rasol, nasol. Dar să fii primit în mare funcţie după ce-ai semnat o astfel de gogonată, parcă mai rar! Aşa stând situaţia, cum să nu te întrebi de ce, până acum, nimeni n-a fost interesat să-i vadă diploma de licenţă de „Inginer Diplomat” (care i-ar fi fost eliberată în 2005, nu astă vară, până atunci el lucrând „full time” – bravooo!!! – ca electrician). Mai scrie la cv-ul fostului preşedinte al directoratului că îi plac călătoriile, sportul şi pescuitul. A, pescuitul. Să-l mai credem? Iar astfel stând situaţia…, cum să nu te întrebi: Doar el?!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: