Exerciţiu combinat al ISU Suceava la un hotel din Gura Humorului

Pe parcursul săptămânii trecute, pompierii militari suceveni au organizat un amplu exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema „Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Direcţiei Silvice Suceava şi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Gura Humorului, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative generate de producerea unui cutremur, urmat de un incendiu, la hotelul «Best Western Bucovina» Gura Humorului. Punerea în aplicare a Planului judeţean de răspuns în caz de cutremur şi a Planului Roşu de Intervenţie».

Potrivit declaraţiilor făcute de slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, „scenariul exerciţiului a presupus intervenţia în cazul producerii unui cutremur de magnitudine 7,3 MI, la o adâncime de 128 km, a cărui undă de propagare a urmat traseul judeţelor Iaşi şi Suceava. În plus, o replică a acestui cutremur a afectat construcţia hotelului «Best Western Bucovina», din oraşul Gura Humorului. Structura de rezistenţă a clădirii a fost grav avariată, iar la etajele superioare (IV şi VI) au fost surprinse, în total, zece persoane (turişti). De asemenea, 178 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat, iar alte patru persoane au fost blocate în acţiunea de autoevacuare, la nivelul II al hotelului. Două dintre aceste persoane erau surprinse sub elementele de construcţie de la casa scărilor prăbuşite. Ca urmare a producerii cutremurului, la nivelul mansardei hotelului, în încăperea care găzduia echipamentele de telecomunicaţie, s-a produs un scurtcircuit electric ce a condus la iniţierea unui incendiu. Având în vedere suprastructura din lemn a construcţiei, exista pericolul ca incendiul să se dezvolte rapid”. Printre scopurile principale ale exerciţiului s-au numărat perfecţionarea deprinderilor participanţilor în organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă cauzate de cutremur, precum şi verificarea modului de cooperare între ISU „Bucovina” şi structurile competente din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: