În 2 ani

200.000 de euro, chirie pentru terenul pe care se mută tarabele din Piaţa Mică

>Aleşii PSD au reproşat că „suma de 12.000 de euro/an pentru un singur ar este una fabuloasă”, însă viceprimarul Harşovschi a precizat că era obligatorie o suprafaţă compactă, cealaltă variantă neoferind, respectiv, condiţii civilizate pentru comercianţi

Consiliul Local Suceava a aprobat închirierea unei parcele de teren în suprafaţă de 1.500 mp în vederea mutării meselor de vânzare din Piaţa „George Enescu”. Închirierea se va perfecta pentru o perioadă de maxim 2 ani, perioadă în care vor avea loc lucrările de modernizare a pieţei, terenul proprietate a societăţii comerciale Complex „Zimbrul” fiind amenajat cu pavele şi asigurând acces la reţelele de utilităţi. Primarul Ion Lungu a motivat recurgerea la această soluţie prin aceea că municipiul nu dispune de un teren liber de sarcini care să corespundă cerinţelor, închirierea urmând a se face la preţul de 5 euro plus TVA pe metrul pătrat şi lună. Astfel, pentru 24 de luni, cât se estimează că vor dura lucrările, valoarea chiriei plătite din bugetul local s-ar ridica la 180.000 de euro, fără TVA.

„În sfârşit, se vede luminiţa de la capătul tunelului. După modernizarea Pieţei Centrale şi a celei din cartierul Burdujeni, avem un câştigător la licitaţie pentru cea din Piaţa Mică. Este vorba despre o asociere din Suceava, respectiv SUCT, Loial Impex şi Dom Proiect, care, sperăm noi, va face lucrări de calitate şi la termen. Comercianţii de acolo trebuie să-şi desfăşoare activitatea în continuare, iar dacă în Burdujeni am putut să amplasăm tarabele pe un teren al Primăriei, în Piaţa Mică nu avem nimic disponibil, existând în apropiere o suprafaţă a celor de la Complexul comercial «Zimbrul». În urma discuţiilor purtate, suprafaţa oferită este mult mai mare, dar am optat să închiriem doar 1.500 mp, cu pavaj şi cu utilităţi” a declarat Lucian Harşovschi, viceprimar al Sucevei. Consilierii PSD, prin vocea lui Andrei Păduraru, au cerut o justificare a modului de fundamentare chiriei de 5 euro/mp/ lună, arătând că „suma de 12.000 de euro/ an pentru un singur ar este fabuloasă”. Lucian Harşvoschi a răspuns că era obligatorie asigurarea unei suprafeţe compacte, în calcule fiind luată şi o altă variantă, însă fără utilităţi şi pavaj, care nu asigura condiţii civilizate pentru comercianţi.

Valoarea investiţiei din Piaţa Mică este apreciată la circa 10 milioane de lei, împărţită pe durata anilor 2019 şi 2020.

 Reamintim că, în prima etapă, cea de anul acesta, erau prevăzute lucrări de rezistenţă aferente parcării subterane cu 59 de locuri, cât şi unele de la parter şi acoperiş, inclusiv de la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, instalaţiile de apă, instalaţiile de încălzire şi instalaţiile sanitare. Etapa a doua vizează anul viitor, programate fiind montarea de pereţi şi ferestre, dar şi de finalizare a instalaţiilor, inclusiv a celor de ventilaţie.

Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 mp, soluţia tehnică fiind aceea a realizării unei parcări subterane de 59 de locuri, cu acces auto şi pietonal din strada Saturn, precum şi la aleea comercială, însă numai pentru pietoni. Peste parcare se va amenaja un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: