Rădăuţi

Un şofer băut a fugit de la locul accidentului

O femeie de 42 de ani a sesizat, miercuri seara, Poliţia Municipiului Rădăuţi despre faptul că, pe strada Mihai Viteazul din localitate, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat de producerea acestuia a părăsit locul faptei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul din Rădăuţi, autoturismul femeii a fost acroşat în partea laterală de un alt autoturism care circula din sens opus şi al cărui conducător auto şi-a continuat deplasarea.

În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, autoturismul implicat în accident a fost identificat şi oprit pe strada Volovăţului din localitate, acesta fiind condus de un localnic de 36 de ani.

Sursa citată precizează că bărbatul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, dosar ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: