O asociere de trei firme sucevene se oferă să construiască parcarea subterană şi noua hală ale Pieţei Mici

> Pentru cel mult 2 ani, tarabele şi comercianţii ar putea face obiectul mutării pe o suprafaţă de teren din apropiere, închiriată de la un privat

Un singur ofertant a înregistrat Primăria Suceava la licitaţia pentru modernizarea Pieţei „George Enescu” şi amenajarea unei parcări subterane în zona pe care la această dată sunt amplasate tarabele.

Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre oferta asocierii de firme SUCT, Loial Impex şi Dom Proiect Suceava. Edilul-şef şi-a exprimat speranţa că oferta va fi eligibilă, astfel încât comercianţii să fie mutaţi pe o suprafaţă închiriată în preajma Pieţei Mici, iar lucrările să înceapă cât mai repede.

„Mă bucur că s-a depus o ofertă, sperăm să fie eligibilă. Suntem în faza de negociere a unui contract cu o firmă privată de lângă piaţă, să închiriem o suprafaţă de teren şi să facem o amenajare temporară pentru funcţionarea cât de cât normală a pieţei, pentru o perioadă maximă de 2 ani” a reliefat Ion Lungu, precizând că, din creditul contractat de Primărie de la CEC Bank, pentru intervenţiile din acest an este rezervată suma de un milion de lei. Valoarea investiţiei este apreciată la circa 10 milioane de lei, împărţită pe durata anilor 2019 şi 2020. În prima etapă, cea de anul acesta, erau prevăzute lucrări de rezistenţă aferente parcării subterane cu 59 de locuri, cât şi unele de la parter şi acoperiş, inclusiv de la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, instalaţiile de apă, instalaţiile de încălzire şi instalaţiile sanitare. Etapa a doua este cea din anul viitor, programate fiind lucrările „închiderilor perimetrale”, adică montarea de pereţi şi ferestre, dar şi de finalizare a instalaţiilor, inclusiv a celor de ventilaţie.

Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 mp, soluţia tehnică fiind aceea a realizării unei parcări subterane cu acces auto şi pietonal din strada Saturn, precum şi cu acces la aleea comercială, însă acesta din urmă doar pentru pietoni. La parcare se adaugă o suprastructură constând într-un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: