ÎPS Pimen Suceveanul, în Cartea valorilor bucovinene, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani

> „Putem considera, în mod simbolic, adoptarea Înalt Prea Sfinţei Sale ca bucovinean, în Bucovina pe care a iubit-o şi a slujit-o” a spus prefectul Mirela-Elena Adomnicăi, înmânând sărbătoritului Distincţia de excelenţă 

Înalt Prea Sfinţiei Sale Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, i s-a acordat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, Distincţia de excelenţă, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, „în semn de recunoştinţă pentru o viaţă în slujba Bisericii şi Bucovinei”.

Pentru început, prefectul Mirela-Elena Adomnicăi a declarat că acest gest este făcut cu asentimentul tuturor şefilor instituţiilor publice şi ai serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor în teritoriu, dând citire şi bogatei biografii a înaltei feţe bisericeşti. „Avem onoarea, bucuria, binecuvântarea să fie alături de noi, într-un moment special pentru Înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Pimen, cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 90 de ani. Având în vedere contribuţia Înalt Prea Sfinţiei Sale în slujba Bisericii şi a Bucovinei, sunt în asentimentul a celor prezenţi de a face acest gest pe care i-l datorăm. Şi anume, să-l înfiem, aici, pe Înalt Prea Sfinţia Sa, pentru că întotdeauna a spus că este un copil răsfăţat al Bucovinei” a evidenţiat reprezentatul Guvernului în teritoriu.

ÎPS Pimen a semnat în Cartea valorilor bucovinene, exprimându-şi în scris şi câteva gânduri despre Bucovina, la fel cum, la rându-le, au procedat şi alte personalităţi ale vieţii publice a judeţului Suceava.

Mirela-Elena Adomnicăi a ţinut să sublinieze că, astfel, se poate considera, în mod simbolic şi oficial, „adoptarea Înalt Prea Sfinţei Sale ca bucovinean, în Bucovina pe care a iubit-o şi a slujit-o”.

Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a mulţumit pentru distincţia acordată, vorbind plenului sedinţei Colegiului prefectural despre momente importante din viaţa sa, dar şi despre patrimoniul bisericesc al Bucovinei. „Educatorii sunt temelia vieţii unui om, trebuie să avem dragoste de cei săraci. (…) Cei mai frumoşi ani din viaţa mea au fost ca ghid la Putna. (…) În Bucovina sunt comori pe care nu le găseşti nicăieri în altă parte. Suntem datori să păstrăm zonele de protecţie din jurul monumentelor, ele sunt agresate de cei care vor să-şi facă vile, case… Statul nu este obligat să acopere în întregime valoarea pentru protejarea monumentelor culturale particulare” le-a spus, printre altele, celor prezenţi, Înalt Prea Sfinţia Sa.

ÎPS Pimen s-a născut în comuna Grebănu, judeţul Buzău, studiile superioare le-a urmat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, între 1953 şi 1957, apoi la Universitatea din Köln din Republica Federală Germană, între 1976 şi 1977. În iulie 2015, când prefect era Constantin Harasim, Instituţia Prefectului Suceava a institut Cartea de onoare a valorilor bucovinene, în care vor semna personalităţile judeţene care se remarcă prin realizări deosebite. Primul semnatar a fost Vasile Rîmbu, directorul general al Spitalului Judeţean de Urgenţe „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: