Dan Ioan Cuşnir:

Dacă s-ar edita un manual al lucrurilor făcute de mântuială în această ţară, Suceava ar fi capul de afiş al tuturor capitolelor

> Suceava va redeveni frecventabilă când va fi administrată de oameni care s-au născut în Suceava, au copilărit în Suceava, au o educaţie solidă şi locuiesc în Suceava, consideră preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, a apreciat, miercuri, că în municipiul Suceava lucrurile sunt făcute de mântuială şi crede că oraşul va fi bine administrat doar de oameni care s-au născut în Suceava, au amintiri din copilărie din Suceava, au o educaţie solidă şi care locuiesc în Suceava.

El arată într-un comunicat de presă că, de 16 ani de zile, primarul Ion Lungu şi viceprimarul Lucian Harşovschi încearcă să impună în Suceava alte standarde decât în oraşele civilizate, decente, frecventabile.

„În Suceava a fost introdusă «mântuiala» ca standard. În afară de nişte flori pe străzile principale, cam totul este făcut «de mântuială». Dacă s-ar edita un manual al lucrurilor făcute de mântuială în această ţară, Suceava ar fi capul de afiş al tuturor capitolelor: infrastructură rutieră, parcări, transport public, urbanism, zone de agrement, încălzire centralizată, baze sportive, piste de biciclete, parcuri şi zone verzi şi mai ales siguranţa pietonilor” a arătat Cuşnir.

Potrivit acestuia, siguranţa pietonilor şi a cetăţenilor a fost tratată de mântuială în Suceava.

„Un exemplu mai nou, apărut după «modernizarea» Sucevei de către Lungu şi locotenentul sau Harşovschi, îl întâlnim chiar peste drum de Primărie, pe strada Mărăşeşti. O tablă, pusă «de mântuială» cu faţa spre carosabil, nu spre trotuar, pe care scrie «Atenţie! Cade tencuiala» este considerată că fiind suficientă pentru protejarea pietonilor. În Suceava este suficientă, în oraşele civilizate se folosesc metode care să protejeze în mod real cetăţenii. Asta este Suceava lui Lungu şi Harşovschi, un oraş nefrecventabil, în care nimeni nu se preocupă de siguranţa cetăţenilor, un oraş în care aproape totul este făcut de mântuială. Suceava arată bine pe paginile de pe reţelele de socializare ale lui Lungu şi Harşovschi, dar în realitate pare a fi un oraş de mântuială. Poate şi din acest motiv Lungu şi Harşovschi au ales să NU locuiască în Suceava” a mai transmis Cuşnir.

El crede că „Suceava va redeveni frecventabilă atunci când va fi administrată de oameni care s-au născut în Suceava, au amintiri din copilărie din Suceava, au o educaţie solidă şi care locuiesc în Suceava”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: