Amendă de 10.000 lei pentru o societate comercială care a admis transportul ilegal a 58,48 mc de cherestea

O societate comercială din comuna Vama s-a ales cu o amendă de 10.000 lei după ce a admis transportul repetat, cu acelaşi aviz de însoţire, a 58,48 mc cherestea în valoare de peste 37.000 lei.

Fapta a fost descoperită de poliţiştii suceveni marţi seara. Ei au oprit pentru control un ansamblul rutier format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un bărbat de 41 de ani din Vama.

Bărbatul a prezentat pentru control un aviz de însoţire emis în data de 15 septembrie, având cod online din aceeaşi dată, cu volum înscris de 41,94 mc, punct de încărcare societatea comercială menţionată din Vama.

Întrucât existau indicii cu privire la repetabilitatea transportului de material lemnos prin folosirea aceluiaşi aviz, în urma verificărilor efectuate şi a probelor strânse s-a constatat că în data de 15 septembrie, după ora 14.35, ansamblul rutier a efectuat un prim transport către Bucureşti, s-a întors a doua zi, iar în data de 17 septembrie, până la momentul opririi, efectua un alt transport, ambele transporturi însoţite de un singur aviz.

Astfel, ansamblul rutier a fost dat în custodia OS Fălticeni, iar reprezentanţii Gărzii Forestiere Suceava au identificat şi inventariat cantitatea de 58,48 mc cherestea răşinoase aflată încărcată în semiremorcă.

În cauză, faţă de societatea comercială emitentă, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în sumă de 10.000 lei, iar ca măsură complementară, confiscarea fizică a volumului 58,48 mc cherestea în valoare de 37.368,72 lei, ce a fost preluată în custodie de Ocolului Silvic Fălticeni. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: