Ziua Străzilor Deschise, programul evenimentelor de la Suceava şi Gura Humorului

Duminică, 22 septembrie va fi Open Streets Day – Ziua Străzilor Deschise, „eveniment de o zi dedicat furnizării de oportunităţi locale persoanelor fizice active folosind străzile sau spaţiile publice din zonele urbane. Servind ca o punte între Săptămâna Europeană a Mobilităţii (16-22.09) şi Săptămâna Europeană a Sportului (23-30.09) şi coincizând cu Ziua Mondială fără Maşini, Ziua Străzilor Deschise scoate în evidenţă că străzile pot fi redate transportului activ, nepoluant, dar şi activităţilor sportive de o zi, care reunesc comunităţile în spaţiul public, cu ajutorul jocurilor, activităţilor de mişcare şi distracţiei” precizează, într-un comunicat de presă, organizatorii.

Aflăm că în cadrul evenimentului, organizaţiile non-profit şi cluburile sportive din toată Europa deschid străzile publice şi spaţiile urbane şi le transformă în spaţii pentru activităţi fizice. Proiectul-pilot al Open Streets Day, condus de ISCA Danemarca şi susţinut de Uniunea Europeană ca eveniment oficial al Săptămânii Europene a Sportului #BeActive, invită ONG-urile locale şi municipalităţile să se alăture în organizarea unor evenimente în zona lor urbană locală sau cartiere.

Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Suceava este coordonatorul regional al unora dintre evenimente. În parteneriat cu mai multe organizaţii neguvernamentale, începând de joi, 19 septembrie, suntem informaţi că se vor derula evenimente „care vor aduce în prim-plan nevoia de utilizare frecventă a spaţiilor publice pentru menţinerea stării de sănătate a populaţiei”. În continuare, vă prezentăm programul acestora:

> 19.09 – BizzBike – Back to School – ora 17.30, esplanada Casei Culturii Suceava – eveniment coordonat de JCI Suceava;

> 20.09 – Pe roţi! – ora 11, Liceul cu Program Sportiv Suceava, eveniment pentru elevii de ciclu primar de la această instituţie;

> 21.09 – Maratonul Cetăţii Suceava – ora 9, Cetatea de Scaun a Sucevei – eveniment coordonat de Salvaţi Copiii Suceava;

> 21-22.09 – municipiul Suceava – activităţi de mişcare destinate copiilor prin utilizarea spaţiilor publice puse la dispoziţie de Primăria Suceava – pistele de biciclete, skatepark, zona centrală a oraşului şi Burdujeni (în vecinătatea Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”)

> 22.09 – Gura Humorului – parcul din faţa Clubului Sportiv Şcolar („la Cerb”). (D.L.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: