Peste 5200 de carduri europene eliberate de CAS Suceava în primele 8 luni ale anului

Preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, medicul Claudiu Cobuz, a declarat pentru NewsBucovina că în primele 8 luni ale anului 2019 instituţia a eliberat 5227 de carduri europene, numărul acestora fiind în creştere în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au eliberat 5126 de astfel de carduri.

El a spus că cele mai multe carduri europene au fost eliberate în lunile de vară, respectiv 996 de carduri în luna iunie, alte 815 în iulie şi 812 în august.

“Cardul european acordat asiguraţilor este gratuit şi atât cardul, cât şi certificatul provizoriu, deschid dreptul titularului la servicii medicale, care devin necesare (şi nu pentru tratarea afecţiunilor existente), pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv şi nu poate fi utilizat pe teritoriul României”, a explicat Cobuz.

Preşedintele director general al CAS Suceava a menţionat că perioada de valabilitate a cardului european/certificatului provizoriu este de 2 ani de la data emiterii acestuia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: