Retrospectivă după un an

Sâmbătă, 7 septembrie, la sala de festivităţi a Liceului tehnologic de construcţii din Câmpulung Moldovenesc, am avut bucuria de a vizita (şi viziona!) o minunată expoziţie retrospectivă a şcolii de pictură organizată din iniţiativa soţilor Ioana şi Vasile Varvaroi şi condusă cu profesionalism de pictorul Vasile Hutopilă. Exact acum un an, semnalam deschiderea cursurilor, fără a bănui (sincer) că acţiunea va lua o asemenea amploare.

Pe 7 septembrie au expus şapte cursanţi, dar şi „meşterul” Vasile Hutopilă şi dna Ioana Varvaroi, iniţiatoarea proiectului.

Micii expozanţi au fost Ioana Macovei, Sofia Ababei, Denisa Ţâmpău, Diana Macovei, Ştefan Cârloanţă, Corina Sofia Gabor şi Mara Varvaroi. Expoziţia a fost prezentată de dna Mirela Ungureanu, poetă şi publicistă. Principala idee a prezentării a fost realizarea unui mai vechi vis al amatorilor de artă câmpulungeni, acela al înfiinţării unei şcoli de pictură cu adevărat profesionistă. Dna Ioana Varvaroi, ea însăşi expozantă, alături de fiica Mara, de fapt primele cursante, ne spunea că „visez noaptea tablouri, iar ziua pictez vise Van Gogh, şcoala fiind «proiectată» iniţial ca o terapie pentru doamne şi devenind apoi una pentru «copiii fantastici!»…”. Apoi, dna dr. Luana Zbranca a vorbit despre rolul artei ca „refugiu din cotidianul monoton” şi mijloc de dezvoltare a creativităţii, limbajului tehnic şi descriptiv. Dna dr. Zbranca a oferit din partea Clubului Rotary diplome expozanţilor şi voluntarilor, dar şi o consistentă sponsorizare în materiale de pictură (foarte scumpe, de altfel!).

Expoziţia a fost cu vânzare, iar cursanţii au trăit în premieră mândria „comercială”, dar şi durerea de a se despărţi de primele lucrări în care a rămas puţin din sufletul fiecăruia…

Atmosfera a fost superbă, întreţinută de un bufet asortat, dar şi de conversaţia agreabilă a participanţilor. Şi am avut încă o dată sentimentul, fără snobism ori falsă modestie, că în Câmpulung Bucovina încă există ceea ce se numeşte „lume bună”!…

PETRU TOMUŢĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: