Întâlnire aproape de Dumnezeu

Huţulii, ca stăpâni adânc înrădăcinaţi ai înălţimilor carpatine bucovinene, se bucură de frumuseţile neasemuite ce le oferă cu dăruire natura înconjurătoare. Aici, atât de aproape de cer, te simţi liber ca păsările şi vieţuitoarele codrilor, poienilor înflorite. Îndemnul de a vizita familia huţulă Marocico Nicu a fost făcut de multă vreme şi de nenumărate ori. Acolo, casa este mereu plină de oameni, cu toate că este ultima pe versantul Roşişnei unde, ca să ajungi, îţi trebuie o maşină puternică, pentru că sunt multe serpentine şi e de urcat sus, tot mai sus. Curând am aflat ce-i strânge laolaltă acolo, ce farmec are acel loc. De data aceasta, reunirea familiei şi a invitaţilor a fost prilejuită de împlinirea a 14 ani a uneia dintre fiicele Elenei Marocico, plecată la muncă în Italia la 19 ani. Dorul de părinţi, surori, bunici, de locurile natale o face să revină pentru concediu la sentimentul anilor fără de griji. Într-o recentă zi de sâmbătă, în soarele sfârşitului de august, am ajuns pentru prima dată la Roşişnei. Ajunsă la gospodăria familiei Morocico, m-a cuprins o nespusă şi curată bucurie, o emoţie ce nu poate fi povestită, ci trăită. Am simţit cum mi se ia o piatră de pe inimă, am simţit că a sosit momentul schimbării, că lucrurile vor merge şi pot merge bine. Aici te deconectezi cu adevărat, dispar grijile, problemele zilei de mâine, nu poate să nu-ţi vină în minte zicala „Omul sfinţeşte locul”. Dintr-o căsuţă modestă s-a ridicat o vilă cu etaj în stil european, utilată cu cele mai noi şi moderne aparate, cu mobilă modernă, centrală, apă trasă prin cădere; împrejurimile sunt dotate cu globuri electrice, pavaj în curte, un grajd plin de animale, cu instalaţii de apă. Dacă în alte părţi lumea renunţă la animale şi fânului îi dă foc, aici proprietarul are cositoare şi alte maşini, aşa că lucrează ca în Germania, unde a lucrat mai mulţi ani, iar grajdul lui e plin de animale, aşa încât hrana, în mare parte, este asigurată din propria gospodărie. Condiţiile de viaţă create aici nu sunt mai prejos decât cele de la oraş. Muzica ascultată mi-a trezit amintiri, iar ele îmi vor veni în minte adeseori, pentru că am trăit aici cele mai frumoase momente. Evenimentul de aici a reuşit îmbinarea perfectă între două concepte din două lumi diferite, locuri uitate/ părăsite şi societatea tânără rămasă să-şi construiască destinul acasă. Fără să vreau îmi revin în minte, ca nişte stafii, amintirile, cele de când, în fiecare an, cutreieram munţii în lung şi lat pentru recensământul copiilor. Intram în căsuţe joase, cu geamuri cât palma, cu lampă pe petrol, la care huţulii torceau, coseau, scriau ouăle pentru Paşte, ţeseau ţoale sau ştergare pentru diferite întrebuinţări. Pe noi, cadrele didactice, ne primeau cu bucurie, ne ospătau şi ne compătimeau pentru drumul anevoios parcurs atât cât să ajungi pe munte, cât să parcurgi drumul/ distanţa de la o casă la alta, care se măsura în kilometri. Piele de găină şi lacrimi în ochi pe durata evenimentului… Erau lacrimi de bucurie şi euforie, că mă aflam acolo şi că simţeam energia şi emoţia pe care o transmitea tineretul.

ARTEMIZIA GHEORGHI,

Brodina

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: