Dumitru Mihalescul (PNL):

Solicit autorităţilor locale din municipiul Rădăuţi ca pe viitor să se consulte cu populaţia privind amplasarea târgurilor publice din oraş

Deputatul PNL, Dumitru Mihalescul, atrage atenţia autorităţilor care decid la nivelul municipiului Rădăuţi că amplasarea unor târguri, expoziţii sau manifestări publice în zone nepotrivite din centrul oraşului paralizează circulaţia, blochează total activitatea din Rădăuţi şi generează o puternică nemulţumire în rândul cetăţenilor, stricând festivismul acestor manifestări care sunt apreciate de toţi.

„Nu cred că este vreun cetăţean care să nu aprecieze frumuseţea culturală şi importanţa târgurilor artizanale şi expoziţiilor meşteşugăreşti care se desfăşoară la noi în judeţ de ani de zile! Cu toţii aşteptăm cu sufletul la gură să-i găzduim în oraşul nostru pe creatorii populari din toată ţara şi cu toţii vedem cât de apreciate sunt aceste manifestări pentru turişti. Copiii se bucură şi ei ori de câte ori sosesc artizanii cu jucării sau cu distracţii.

Cu toate acestea, autorităţile locale din municipiul Rădăuţi nu fac un minim efort să-i întrebe pe cetăţeni unde ar fi mai bine să fie amplasate aceste târguri, pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Oraşul nostru este mic şi cu străzi înguste, iar amplasarea acestor târguri fix pe bulevardul central din oraş paralizează toată aşezarea. Pentru acest motiv, cei mai mulţi rădăuţeni au ajuns să nu mai aprecieze aceste evenimente socio-culturale, pentru că pe perioada derulării lor, circulaţia în Rădăuţi este un calvar!

Aş aprecia dacă Primăria Municipiului Rădăuţi s-ar strădui să evalueze în viitor dacă aceste târguri şi expoziţii nu ar putea să fie organizate în alte părţi ale oraşului, astfel încât să nu blocăm cu totul activitatea economică şi socială a rădăuţenilor. Soluţii sunt foarte multe, numai dacă primăria ar vrea să le caute şi să nu compromită astfel frumuseţea acestor târguri” a precizat deputatul PNL Dumitru Mihalescul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: