Limba română, patria noastră de cuvinte

Ziua de 31 august, instituită ca Zi a limbii române pentru românii de pretutindeni din anul 2013, a prilejuit o întâlnire a dornenilor la Biblioteca Municipală „G. T. Kirileanu”, pentru a aduce un omagiu limbii noastre, principal factor identitar. Au participat membrii Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, membrii filialei „Arboroasa” a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, membrii filialei Vatra Dornei a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, alţi iubitori ai cuvântului românesc, prin programul manifestării subliniindu-se ideea că limba română este o valoare naţională, pe care trebuie s-o păstrăm şi să o promovăm, fiind limba maternă, în care ne-am format, care conferă personalitate neamului nostru, care este o expresie a conştiinţei naţionale şi culturale.

Profesoara poetă Emilia Popescu Rusu a prezentat eseul „Trăirile de odinioară – modul de viaţă, portul şi graiul românului adevărat”, ce va face parte din volumul aflat în pregătire „Dimineţi în plămadă”. Declarându-se adepta valorilor patriarhale, prof. Popescu a deschis prezentarea cu versurile unui cântec popular care o caracterizează şi a motivat că nu este împotriva modernizării limbii şi a obiceiurilor strămoşeşti, ci a modernismului cu orice preţ, care dăunează. Un emoţionant cuvânt de învăţătură al pr. Al. Stănciulescu Bârda, de la parohia Malovăţ, a prezentat poeta Anica Facina. Din acesta se desprinde uimirea pentru refuzul unora de a se recunoaşte drept români, duşmănia faţă de ţară, greşeala ce se face frecvent în diferite medii de a scoate la iveală doar aspectele negative ale vieţii românilor („toate cârpele, toate gunoaiele”) care se regăsesc în viaţa tuturor oamenilor. Cuvântul se vrea „un semnal de alarmă pentru intelectuali, pentru presă, pentru oamenii politici ş.a. pentru a replanta şi a reclădi în sufletul concetăţenilor noştri, mai ales al celor tineri, sentimentul patriotic”. Pr. Bârda realizează şi o excepţională definiţie a patriei, care include păstrarea şi respectarea limbii naţionale. „Limba noastră” s-a intitulat poemul omagiu dedicat limbii române de prof. Gruia Ungurian. Reiterând adevărul că limba română a atins cel mai înalt nivel poetic prin creaţia lui Mihai Eminescu, scriitorul Gheorge C. Patza a prezentat o carte valoroasă apărută în 1923, în colecţia „Cartea cea bună”, girată de Sextil Puşcariu şi prefaţată de Lucian Blaga. Volumul intitulat „Mihai Eminescu, poesia filosofică” cuprinde paisprezece poezii, din care vorbitorul a lecturat „Se bate miezul nopţii”, text care demonstrează că între viaţă şi moarte se află cuvântul, scrisul. În prefaţa lui Lucian Blaga se analizează rădăcinile filozofice ale operei eminesciene şi se evidenţiază iubirea sa pentru neam şi ţară. Profesoara Jenica Romanică a întărit ideea că Eminescu a pus bazele limbii noastre literare şi că ar trebui să păstrăm curăţenia limbii, a numelor româneşti (schimbate de către unii care au trecut peste noi). Consideră că sufletul românesc se degradează, unii tineri, dar nu numai, folosesc în exces neologisme străine, unele neasimilate corect, că acestea, după cum se ştie încă de la Titu Maiorescu, ar trebui admise doar când nu avem corespondent în limba naţională. Eleva Andreea Alexandra Buzilă, recent admisă la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, se declară uimită că sunt străini care doresc să vorbească româneşte, iar unii dintre noi stricăm frumuseţea limbii, exagerând, din snobism, din dispreţ faţă de valori sau utilizând exagerat mijloacele moderne de comunicare. Nu toţi tinerii procedează aşa, a subliniat corect vorbitoarea, adăugând că tinerii trebuie mai mult sprijiniţi să înţeleagă adevăratele valori. Din volumul „Ca un fagure de miere…”, Aldona Patraş a ales să recite poezia „Odă limbii române” de Dumitru Bălăieţ, o frumoasă definiţie a limbii noastre. Biblioteca municipală a organizat, cu acest prilej, o expoziţie de carte tematică.

În partea a doua a manifestării, cei prezenţi au vizionat expoziţia de pictură realizată de participanţii la cea de a doua ediţie a taberei „Atelierele creative” iniţiată de pensiunea „Genţiana” şi doamna Mihaela Romanică. Au participat elevi din clasele primare de la şcolile gimnaziale nr. 2 şi 4, elevi de liceu, pictorii Valentina Petrescu Anechitei, Silvia Dorneanu, Cristian Seredenciuc (cu lucrări), prof. Jenica Romanică (care şi-a descoperit o nouă pasiune, aceea de a picta), care sunt membri ai ASATD, prof. Geta Aizmaier care a realizat cu elevii momente de poveste din călătoriile pe meridianele lumii. S-a lucrat cu plăcere, s-au realizat lucrări reuşite, s-a cântat, a fost o activitate reuşită şi instructivă, desfăşurată la Biblioteca „G.T. Kirileanu”, cu sprijinul instituţiei gazdă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: