Oameni şi cărţi. Cărţi închinate Centenarului Marii Uniri

N.A. Bogdan, „Iaşi – Leagăn al Unirii Neamului, 1916-1918. Reminiscenţe şi însemnări”, Editura „Convorbiri literare”, Timpul, Iaşi, 2018, 222 pagini, Editori Liviu Papuc şi Olga Iordache

Lucrarea de faţă, păstrată în manuscris la Arhivele Naţionale din Iaşi, s-a tipărit după îndemnul prof. univ. dr. Ion Agrigoroaei, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, de către harnicii şi apreciaţii istorici literari Liviu Papuc şi Olga Iordache, în cadrul şi cu efortul financiar al Primăriei municipale Iaşi în cadrul Programului Centenar.

 Lucrarea a fost scrisă în timpul şi după sfârşitul războiului de N.A. Bogdan (1858-1939).

 Născut la Iaşi, în 1858, autorul a învăţat şcoala primară cu diaconul şi institutorul Ion Creangă. A continuat Gimnaziul „Alexandru cel Bun” şi Liceul Naţional; dar aproape de final a întrerupt, fiindcă la 16 ani i-au murit ambii părinţi şi a rămas orfan. Ulterior a urmat şi frecventat Conservatorul de Muzică şi Declamaţie, absolvind, ca premiant, secţia Dramatică. A profesat un bogat caleidoscop de îndeletniciri, în localităţi ca Iaşi, vizitând Cernăuţi, Chişinău, Paris, Bruxelles, Berlin şi fixându-se apoi de unde a plecat, în capitala Moldovei. El a acumulat, astfel, o bogată experienţă de viaţă. A fost: „scriitor” şi traducător de texte în franceză la un liceu particular, secretar al Curţii de Apel, actor-gegist (temporar) la Teatrul din Iaşi; a efectuat turnee prin Bucovina şi Basarabia: s-a impus şi în calitate de colaborator, corespondent şi redactor de ziare şi reviste, la Iaşi şi în alte centre. Apoi s-a „fixat” definitiv la Iaşi ca secretar la Consiliul de Igienă, tachigraf, secretar al Primăriei, ofiţer de stare civilă şi, în ultimii ani, până la pensionare în 1917, ca prim-ajutor de primar, în capitala Moldovei. A scris şi publicat sau lăsat în manuscris „41 de opuri” între care, din cele editate, o monografie a Universităţii ieşene, privitoare la anii 1860-1906, o alta dedicată Iaşului, apărută înaintea Primului Război şi într-o nouă ediţie în 1997, precum şi o lucrare dedicată lui Carol I, apărută la Bucureşti în 1916. A fost medaliat şi decorat, cinstit şi preţuit de contemporani.

Concepută ca o sinteză mult mai vastă, dar rămasă încă în faza de lucru, cartea de faţă a fost renumerotată pe capitole şi completată de cei doi editori prin texte recuperate din presa vremii, prezentându-ni-se astfel, ca o lucrare originală, fără intervenţii ale editorilor asupra textului propriu-zis, ci doar asupra unor norme academice, lingvistice, acolo unde a fost cazul.

În forma actuală, cartea are 25 de capitole şi o postfaţă bogată, scrisă de cercetătorul Mircea Platon, intitulată „Iaşul Capitală de război şi «închegarea neamului românesc»”, precum şi Addenda, cu un ciclu de fotografii de epocă.

Valoarea extraordinară a textului rezultă din capacitatea de documentare, pe viu, cvasiexhaustivă a autorului (care a trăit nemijlocit evenimentul istoric), prin iscusinţa organizării şi ierarhizării tematice a lucrării, precum şi prin limbajul foarte clar, plin de vibraţie şi suflu patriotic, potenţat de experienţa martorului ocular, care a simţit, trăit şi meditat îndelung şi chibzuit la fiecare cuvânt pe care l-a scris.

Cartea lui N.A. Bogdan – spre deosebire de alte sinteze, ce surprind participarea României la Primul Război, la nivel naţional – reprezintă o monografie a refugiului în general, în zona Moldovei neocupate, şi, la Iaşi, în special. Ea a prilejuit valoroase comentarii prin informaţiile şi semnificaţia ei istoricului Ion Agrigoroaei, editorilor Liviu Papuc, Olga Iordache şi cercetătorului Mircea Platon.

Ceea ce s-a petrecut în spaţiul românesc după catastrofalele înfrângeri din toamna anului 1916, după ce forţele Puterilor Centrale au ocupat două treimi din teritoriul Vechiului Regat şi apoi Capitala – aspectul cel mai dramatic şi caz unic pe frontul de Răsărit – a determinat un fapt istoric nemaiîntâlnit. La Iaşi s-a refugiat şi s-a concentrat în iarna anului 1916/1917 o supraaglomerare de peste 450.000-500.000 de oameni, civili şi militari, într-un oraş care, până în 1914, nu depăşea 80.000 de locuitori. S-au îngrămădit aici: refugiaţi din teritoriile ocupate, militari români şi ruşi, familia regală, Parlamentul, Guvernul, prizonieri transilvăneni, bucovineni, bănăţeni veniţi din lagărele ruseşti, care s-au înrolat şi au fortificat forţele militare române, care s-au confruntat la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, în vara anului 1917, cu inamicul. Aici s-a mai refugiat şi o parte din instituţiile statului român. Să mai menţionăm unele aspecte dramatice pe care le aflăm în cartea aceasta. Întreg refugiul spre Moldova liberă şi spre Iaşi în special a fost un calvar tragic, fără egal pe alte teatre de război, aşa cum s-au produs numai la noi. Aşa, de pildă, într-un lung convoi de peste 2.000 de copii, porniţi în refugiu din Bucureşti, spre Moldova, înainte de-a fi ocupată Capitala au ajuns la locul destinat, abia târându-se şi bolnavi, ca vai de ei, doar 47 de copii (p.178). Ce să mai zicem de catastrofa apocaliptică, din noaptea de 30-31 decembrie 1917, când o garnitură de tren cu vreo 40 de vagoane, încărcate până la refuz cu militari români şi ruşi, civili şi ofiţeri ai aliaţilor, s-a ciocnit în miez de noapte în gara Ciurea cu un tren încărcat cu petrol şi s-a produs o explozie fără seamăn, în care s-au identificat 554 de cadavre carbonizate (iar numărul total al răniţilor foarte grav a depăşit o mie de persoane) (p.165). Dar bolile, epidemiile care-au izbucnit la Iaşi?…

O calamitate asupra căreia autorul stăruie este şi prezenţa masivă şi ineficienţa aliaţilor de la Răsărit: „…întreaga puzderie de armată rusească intrată în Iaşi… rămâne absolut inactivă” (p.85) sau: „…muscalii înainte de-a lua frontul în primire au socotit că datoria lor e să «ocrotească» puţinele noastre depozite de grâu şi de alimente. Furioşi, că nu i-am întâmpinat în cale cu rachiu, au strâns toată «apa de colonie» din prăvălii şi-au sorbit-o, apoi au cerut spirt denaturat, pe care l-au filtrat de anilină prin pâne fierbinte şi l-au băut ca pe o votcă superioară”; mai târziu „odată cu agitaţiile bolşevice, începură să se întrevadă pe alocuri şi fraternizările de pe front”, încât „primejdia rusească din spate era mai mare decât primejdia germană din faţă. Amândouă, provenind din acelaşi izvor, ne înlăturau gloria dezrobirii şi ne ameninţau libertatea” (p.162).

Dar în pofida dificultăţilor şi adversităţilor extraordinare despre care scrie, autorul îşi menţine, însă, încrederea, în izbânda finală. El reproduce, în decembrie 1916, slovele lui Nicolae Iorga, din „Ecoul Moldovei”: „Iaşul e azi nu un oraş, ci un simbol de rezistenţă naţională, de afirmare nezguduită a unei datorii, pe care n-o părăsim fiindcă nu voim a o părăsi. Steagul României, ce sângeră din rănile ei eroice, a fost adus aici şi spre el se ridică ochii noştri şi ochii ostaşilor, care fac supremele sforţări” (p.144).

Cititorul află, în cartea lui N.A. Bogdan, o mare varietate de aspecte scrise cu priceperea în care se menţine mereu trează credinţa şi voinţa românilor de-a se strădui până la epuizare şi de-a izbândi să vadă în final România Mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: