130 de ani în decembrie

Un secol de posteritate a lui Ion Creangă în Bucovina (1889-1989)

Domnului Prof. univ. dr. Ilie DAN

Cu părere de rău trebuie să constat un fapt ce l-am putut observa de aproape: Creangă e mult mai cunoscut şi mai popular în Transilvania şi Bucovina decât în România”, spune, la 1890, Eduard Gruber, unul dintre prietenii apropiaţi ai povestitorului (Înmormântarea lui Ion Creangă, în „Lupta”, An. VII, seria IV, nr. 1021, 10 ian. 1890, p. 3). Apropierea de Ţara de Sus a Moldovei nu trebuie să mire pe nimeni, pentru că, practic, geniul nostru popular îşi extrage seva dintr-o zonă limitrofă Cordunului, aşa încât limba şi motivele folosite în poveştile sale se suprapun perfect peste cele care circulă în arealul Sucevei. Fără a face studii locale, deplasări pe teren, putem avea oricând în faţă câteva broşuri (A fost odată de I.E. Torouţiu – 1912, De la noi de Leca Morariu – 1915, Poveşti de Victoria Morariu – 1933), sau culegeri efectuate după cel de-al Doilea Război Mondial (culese şi îngrijite de George Muntean sau de Petru Rezuş), din care izbucneşte triumfător graiul viu al moldovenilor din partea muntoasă, în care se întreţes motive străvechi sau influenţe mai noi ale culturii populare. Paralelismul aproape perfect, rezultantă impusă de identitatea materialului primar care a stat la dispoziţia creatorilor (N. Iorga se exprima despre volumul De la noi în cuvinte ce pot fi alăturate fără rezervă operei lui Creangă: „E atâta culoare şi mişcare în această cărticică, e atâta nuanţă şi atâta capriciu popular, atâta haz ascuns în lumina ochilor şireţi, care se văd printre rânduri, atâta adevăr în dialog…” – în „Drum drept”, An. X, 1915, nr. 26, 26 iul., p. 410), îl face pe Sextil Puşcariu să susţină, la 1920, referitor la acelaşi volum al lui Leca Morariu: „Cred dar că Academia Română va trebui să premieze opera celui ce continuă cu atâta talent tradiţia lui Ion Creangă”. Diferenţa, şi aceasta evidentă, este doar cea dintre un geniu, cum a fost Creangă, şi un om de mare cultură, crescut şi adăpat la izvorul poporului, cum a fost Leca Morariu.

Posteritatea lui Creangă în Bucovina a suferit de datele generale ale receptării sale în ţară: o tăcere datorată încadrării acestuia în categoria, considerată inferioară, a povestitorilor, dacă nu cumva a culegătorilor de folclor. Şi totuşi, în ianuarie 1905, în încă tânăra revistă „Junimea literară”, de la Cernăuţi, George Tofan publică articolul Ion Creangă. Cu ocazia aniversării de 15 ani de la moartea sa, un apel la întreaga populaţie a Bucovinei de a-şi cinsti sângele şi fiinţa neamului (chiar dacă ri-sipit vremelnic). În concluzia profesorului, succintă, opera humuleşteanului devine şi un liant al vorbitorilor de aceeaşi limbă română: „decât o conferinţă sarbădă, mai bine o pagină din Creangă” (p. 14). Şi „o pagină din Creangă” le oferă bucovinenilor Societatea Academică Română „Dacia”, atunci când scoate la iveală, în 1910, broşura de 64 de pagini, cu ilustraţii, Poveşti şi poezii cu două icoane (Suceava, Tipografia Societăţii „Şcoala Română”, Biblioteca poporală „Dacia”, nr. 4-5). Este, din câte ştim, singura carte pe coperta căreia figurează, alăturate, numele celor doi mari prieteni: M. Eminescu şi Ion Creangă – semn implicit de opţiune şi clarviziune literară şi naţională a tineretului studios din Ţara Fagilor. Nu numai „o pagină”, ci Opere complete dă la iveală, în 1924, Librăria „Ostaşul român” (Anton Roşca) din Cernăuţi, ale căror 411 pagini sunt prefaţate de prof. univ. D. Marmeliuc. „Destinez un leu de fiecare exemplar vândut din ediţia de faţă şi cele următoare pentru ridicarea unui bust al lui I. Creangă în una din grădinile publice ale oraşului Cernăuţi” (p. XIV), declară Editura, punând întru totul gestul apariţiei cărţii sub semnul culturii, al slăvirii valorilor perene româneşti.

Câteva ultime „pagini” din Creangă apar în Antologia literaturii române pentru bacalaureat de C. Loghin (vol. III, 1938, p. 272-335), în care, pe lângă o biografie succintă şi o bibliografie selectivă, putem găsi fragmente din Harap Alb, Ivan Turbincă şi partea a IV-a din Amintiri din copilărie.

Efectul volumelor (atât de distanţate în timp) asupra publicului a fost sprijinit şi atenţia a fost ţinută trează asupra fenomenului I. Creangă prin veritabila campanie de presă (şi broşuri) a lui Leca Morariu, care, între 1923-1940, intervine cu o puzderie de precizări, privind în primul rând viaţa marelui prozator, ale căror titluri ar umple o pagină întreagă. Să spicuim: Institutorul Creangă, De-ale lui Creangă (Popa Duhu şi Zahei Creangă), Creangă, Crengene, culminând cu ampla Drumuri moldovene (Pe urmele lui Creangă), prima şi ultima premiate de Academia Română, în care bogăţia şi ineditul informaţiilor beneficiază de limbajul adecvat, înrudit cu cel al humuleşteanului (mai toată contribuţia profesorului cernăuţean în această direcţie se regăseşte între coperţile volumului: Leca Morariu, Ion Creangă. Studii şi note critice, apărut la Editura Princeps Edit din Iaşi, 2008, prefaţă de acad. Mihai Cimpoi, antologie şi postfaţă de Liviu Papuc).

Lupta pentru neuitarea lui Creangă (paralel cu cea a lui Eminescu) este susţinută de revistele „Junimea literară”, „Făt-frumos” şi de ziarul „Glasul Bucovinei”, reprezentantele de frunte ale culturii Moldovei de Sus, mai ales prin pana aceluiaşi neobosit Leca Morariu, dar şi prin contribuţiile numeroase ale celor ce l-au cunoscut sau l-au studiat pe genialul campion al literaturii populare. Gh. Bogdan-Duică, D. Furtună, N.A. Bogdan, A.C. Cuza, A. Gorovei, Lucian Predescu, Virgil Tempeanu, E. Pohontzu, Fr. Vrânceanu, Ioan S. Ionescu, I.E. Torouţiu sau Gh. Cardaş meditează pe marginea fenomenului Creangă, ajută la înălţarea calitativă a numărului festiv din ianuarie 1930 al revistei „Făt-frumos”, sau îl flanchează pe acesta într-o susţinere armonioasă a tensiunii în jurul prozatorului. La „Junimea literară”, în 1925, două coperţi din cele cinci ale anului sunt legate de numele lui Creangă (plus alte opt reproduceri în text).

Războiul al doilea mondial nu a rupt firul acesta (deşi nu foarte gros) al interesului pentru fenomenalul humuleştean, căci iată-l pe Petru Rezuş, care, pe urmele lui Leca Morariu (şi ca fost student al acestuia), îşi dedică ani de cercetări studiind viaţa şi opera, atât a lui M. Eminescu, cât şi a lui Ion Creangă. Pertinente observaţii, realiste şi neinhibate de sonoritatea numelor unor critici de prestigiu, pot fi găsite în cartea acestuia Ion Creangă. Mit şi adevăr (1981), dar şi în studiul profesorului Ilie Dan din volumul Contribuţii (1978 – studiul, intitulat sugestiv Destinul unui clasic: Ion Creangă, trage şi concluzia: „Peste moarte şi vreme, Creangă devenea o prezenţă. Una majoră şi distinctă în cadrul literaturii naţionale. Timp de peste opt decenii de la moartea sa, opera-i a căpătat atributele unor originale file de viaţă a poporului român, iar posteritatea a adăugat preţuirii nemurirea dată de timp acestui strălucit reprezentant al scrisului românesc” – p. 9). Ion Popescu-Sireteanu întregeşte tabloul printr-o extrem de utilă carte de Amintiri despre Ion Creangă (1981 – reeditată cu completări în 1998), ce readuce în actualitate articole aproape pierdute, ignorate, risipite prin revistele timpului.

Bucovina, prin oamenii ei, a făcut ceva pentru perpetuarea gloriei maestrului limbii neaoşe moldoveneşti. Dar poate că cel mai mare serviciu i-a fost făcut de pomenitul Petru Rezuş, a cărui intimitate permanentă cu graiul dulce al Ţării de Sus l-a făcut să îndrăznească (şi să reuşească), din firimituri crengene, să alcătuiască o posibilă ultimă parte a Amintirilor din copilărie, intitulată Pe urmele lui Ion Creangă (1977): „Dar până una-alta, ian să pun eu pana jos, că s-a făcut tocmai vremea de pornit la fratele Zahei […]. Apoi m-oi duce, că de scris ştiu scrie şi alţii, încât e plină lumea de dânşii, dar de mâncat şi de băut mănânc numai eu pentru mine, nu mă las în seama altora. Vorba cea de la urmă: Dacă-i pe veselie, atunci s-o dăm şi pe veselie, şi să mai uităm de cea scârbă de boală şi de scaiul de sărăcie. Că nici omului nu-i este dat a trăi cât piatra morii, şi azi mai trăieşti şi mâne nu eşti… Ieşi, 1889, 31 decembrie, sara” (p. 182-183).06

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: