De la Ţiganiada, la democraţia originală

De 30 de ani tot aşteptăm ca România să se despartă de Ceauşescu, de comunism şi de tradiţia pilelor, a cunoştinţelor şi a relaţiilor (PCR), numai că se găsesc mereu şi mereu destui politruci pe vechi şi urmaşii şi acoliţii acestora care ne prelungesc agonia despărţirii. Paternalismul nerod şi primitiv al „epocii de aur”, dublat de un cult nesimţit al personalităţii, unul hidos de slugarnic, este îmbrăţişat în momente dificile de către personaje politice dornice să parvină rapid. Indiferent de mijloace. Adevărat este că despre demnitatea, moralitatea politicianului român nu prea avem multe de apreciat. Şi nu cred că alţii ar sta cu mult mai bine, fiindu-mi de ajuns să privesc circul lui Boris Johnson şi al parlamentului englez apropo de BREXIT.

Dar nici în cele mai negre clipe de descurajare nu mi-am închipuit că va mai apărea vreodată încă o „mamă” a României, eroină a naţiunii, a tuturor românilor, în afara sinistrei Elena Ceauşescu. Câtă ştiinţă de carte şi câtă raţiune să fi avut cei câţiva înalţi dregători şi aleşi care au aşezat-o pe Viorica Dăncilă, prim-ministra Guvernului României, pe soclul rămas gol după prăbuşirea în neantul istoriei şi al nimicniciei speciei umane a celeilalte „mame”? Iată groasa linguşire a Marianei Guju, primar: Viorica Dăncilă este „mamă pentru copiii României, mamă între mame”, simbol al „păcii între români, ale (sic!) păcii peste hotare”.

Nu cred că a mai existat altădată un personaj politic mai detestat decât sinistra şi nu doar pentru răul imens făcut ţării, pentru pofta ei de analfabetă de a acumula titluri ştiinţifice, inclusiv cel mai înalt, acela de academician inginer doctor docent, savant de renume mondial şi eroină între eroii neamului cu numai câteva clase primare, ci şi pentru ideea de mamă, cea mai scumpă pentru fiecare fiinţă umană. Sunt convins că exprimarea primăriţei e la mişto, la plesneală ori la derută, de nu cumva va fi fiind vorba de o lovitură sub centură, deoarece îi va face un mare rău candidatei Dăncilă la alegerile prezidenţiale. Deja reţelele de socializare s-au umplut de bancuri şi ironii, care de care mai spumoase.

Şi apoi ce fel de mamă a copiilor României este Viorica Dăncilă de moment ce mortalitatea infantilă sperie Europa, iar şcoala românească a fost lăsată de izbelişte, 4 (patru) copii pierzându-şi viaţa în latrinele şcolilor, şcoli între care peste 40% nu au apă curentă, au WC-ul în fundul curţii şi începutul îi prinde din nou pe şcolari fără manuale? Se mai ocupă cineva de abandonul şcolar ridicat la cote din ce în ce mai alarmante în ultimii ani, dar ascuns cu grijă de Ministerul Educaţiei? Cu numărul cel mai mic de studenţi la mia de locuitori?

Fireşte, fiecare îşi concepe campania electorală cum poate, cum ştie şi cum crede de cuviinţă, numai că există totuşi nişte limite ale bunului-simţ peste care, dacă treci, pui partidul pe drumuri degeaba şi omori fondurile acordate cu atâta dărnicie din banul contribuabilului. Îşi mai închipuie cineva că astfel de găselniţe pot constitui motiv de a ieşi azi la vot? Greu de crezut.

În plus, cu apelul la cele sfinte, primăriţa din comuna Cumpăna dă lovitura, făcând trecerea la mesajul subliminal: Viorica noastră, „făcătoarea de pace”, va fi câştigătoarea „împărăţiei cerurilor”. Fericirea a VII-a: „Fericiti făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Şi fiind ea „prigonită” (vai de mama ei, săraca!) de preşdinte, de UE, dai de următoarea fericire: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor”, adică preşedinţia. Pohta ce-a pohtit.

Dar până şi pentru împărăţia asta a cerurilor este nevoie nu numai de bunul Dumnezeu, ci şi de voturi… Din nefericire, nu am putut afla când a făcut Viorica Dăncilă pace între români, că de 30 de ani, n-am mai avut noi niciun război, ci numai ciondăneală politicianistă, asta dacă nu cumva războiul la care se referă va fi fiind al Justiţiei cu voievodul de Teleorman. Ori va fi fiind vorba de zicerea de demult: Pace, pace,/ Între două dobitoace? Cât despre exportul păcii peste hotare, să avem pardon, dar cu aşa ceva nu se poate lăuda nici măcar Donald Trump, ba din contra.

La PSD, însă, astfel de discursuri amestecate cu cele sfinte, cu divinitatea şi cu minunile n-au lipsit niciodată: Ion Iliescu era şi el când tătucul, când bunica şi chiar bunicuţa, de bufniţă nu mai amintesc, iar două stihuri au rămas de poveste: „Iliescu apare/ Soarele răsare”, inspirate probabil de unul din primii faraoni. Şi noroc că i-a răsărit numai 11 ani!

Aşa că poate mai bine primăriţa s-ar lua după alţii şi ar scorni niscaiva gogoşi electorale care dau bine la electoratul tradiţional, după cum ne sfătuia acum două sute şi ceva de ani Ion Budai-Deleanu: „Râuri dă lapte dulce pă vale/ Curg colo şi de unt pâraie// Ţărmuri-s dă mămăligă moale/ Dă pogăci, dă pită şi mălaie/ O, ce sântă şi bună tocmeală/ Mânci cât vrei şi bei făr-osteneală!”. Două secole pentru o tărăboanţă de democraţie cică originală!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: