Câştigul salarial mediu net în judeţul Suceava a scăzut în luna iunie cu 0,5%, la 2.510 lei

În luna iunie 2019 în judeţul Suceava câştigul salarial mediu net a scăzut cu 0,5% faţă de mai 2019, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava.

Sursa citată arată că efectivul salariaţilor din judeţul Suceava, la sfârşitul lunii mai 2019, a fost de 112.091 persoane, valoare situată la acelaşi nivel cu efectivul de salariaţi din luna mai 2019.

Comparativ cu luna iunie 2018, efectivul de salariaţi a crescut cu 2,1%.

Conform statisticii, câştigul salarial mediu brut în luna iunie 2019 în judeţul Suceava a fost de 4.081 lei /persoană, valoare mai mică cu 0,3% faţă de câştigul salarial mediu brut din luna precedentă.

Faţă de luna iunie 2018, câştigul salarial mediu brut a crescut cu 19,5%.

Câştigul salarial mediu net în luna iunie 2019 în judeţul Suceava a fost de 2.510 lei pe salariat, mai mic cu 0,5% faţă de luna precedentă, iar faţă de luna iunie 2018, câştigul salarial mediu net a crescut cu 22,0%.

Numărul şomerilor înregistraţi, aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava la data de 30.06.2019 a fost de 10.657 persoane, în creştere cu 6,4% faţă de luna mai 2019. Faţă de luna iunie 2018, numărul şomerilor a scăzut cu 8,1%.

Rata şomajului la 30.06.2019 a fost de 4,6%, valoare mai mare cu 0,2 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna mai 2019 (4,4%) şi mai mică cu 0,5 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna iunie 2018 (5,1%).

La femei, rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii iunie 2019 a fost 4,5%, valoare mai mare cu 0,4 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna mai 2019 (4,1%) şi mai mică cu 0,2 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna iunie 2018 (4,7%).

La bărbaţi, rata şomajului la sfârşitul lunii iunie 2019 a fost 4,8%, valoare mai mare cu 0,3 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna mai 2019 (4,5%) şi mai mică cu 0,5 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna iunie 2018 (5,3%).

Rata şomajului la 30.06.2019, pe total judeţ Suceava, a fost cu 1,6 puncte procentuale mai mare decât rata şomajului înregistrată la nivel naţional (3,0%). (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: