Poiana Stampei

Un autotren ce transporta piese auto s-a transformat în scrum

Intervenţie dificilă pentru pompierii militari suceveni miercuri, în jurul orei 5. Un autotren ce transporta piese auto s-a transformat în scrum după ce flăcări violente l-au înghiţit în totalitate, în câteva minute. Pompierii Punctului de Lucru Poiana Stampei şi ai Detaşamentului Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei, au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi un buldoexcavator pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Mastodontul rutier a fost cuprins de flăcări pe raza comunei Poiana Stampei, DN 17, Km116+450. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, slt. Alin Găleată, „la sosirea echipajelor la faţa locului, ardeau generalizat capul tractor şi remorca existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la fondul forestier din apropiere”. Din fericire nu s-a întâmplat acest lucru, dar au ars autotrenul şi încărcătura aferentă (piese auto). Cercetările efectuate ulterior au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unor scântei mecanice provenite în urma unei defecţiuni la motorul autovehiculului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: