Un angajat al Ambasadei României la Kabul a murit, iar altul a fost rănit grav în urma unui atac terorist

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după un atac terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citat de Mediafax.

„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul, a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit” a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat remis Mediafax.

Potrivit MAE, cetăţeanul român rănit urma să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

Reprezentanţii MAE precizau că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

„Ministrul Ramona Mănescu a avut o convorbire telefonică cu şeful misiunii diplomatice a României la Kabul şi rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar” arată sursa.

Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cu toate autorităţile competente în vederea repatrierii trupului neînsufleţit, precum şi a transferului, în condiţii de siguranţă, a cetăţeanului român rănit.

Ministerul condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist şi reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.

„Ministerul Afacerilor Externe este alături de familiile colegilor noştri. Transmitem sincere condoleanţe familiei victimei şi recuperare rapidă persoanei rănite” mai transmite MAE.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI