Revoltă a pasagerilor pe Aeroportul Suceava, după anularea cursei Suceava – Roma

Pasageri ai cursei Suceava – Roma de marţi s-au revoltat când compania Wizz Air a anunţat anularea zborului după ce aeronava a lovit un stol de păsări în timpul procedurilor de aterizare.

Cursa Wizz Air de Roma de marţi a fost anulată pentru că, la aterizarea conform programului, aeronava a atins un stol de păsări; conform procedurii, după un astfel de incident, trebuie să primească avizul tehnic.

Cea mai apropiată echipă care să poată oferi avizul tehnic este la Iaşi, iar până la sosirea acesteia expira timpul de zbor al comandantului aeronavei, motiv pentru care compania a luat decizia de a anula zborul şi de a redirecţiona pasagerii pe aeroporturile Iaşi, Otopeni şi Cluj-Napoca.

În urma acestei decizii, o parte din pasageri a protestat şi nu a vrut să părăsească aerogara, cerând vehement companiei să găsească soluţii.

Pasagerii au reclamat că nu au fost anunţaţi şi nu li s-a dat nici măcar apă, deşi angajaţii aeroportului au anunţat situaţia şi prin staţie, iar operatorul le-a înmânat vouchere de 2 euro pentru a-şi achiziţiona apă.

După mai multe ore, pasagerii s-au liniştit, au înţeles situaţia şi s-au interesat de opţiunile pe care le au.

Wizz Air: Siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei este prioritatea noastră principală

Reprezentanţii companiei aeriene Wizz Air au menţionat că zborul a fost anulat din cauză că aeronava a necesitat o verificare tehnică neprevăzută, din cauza impactului avionului cu o pasăre.

„Zborul Wizz Air * W6 3611 de la Suceava la Roma Ciampino din 3 septembrie a fost anulat deoarece aeronava a necesitat o verificare tehnică neprevăzută din cauza impactului cu o pasăre survenit pe un zbor anterior. Pasagerii afectaţi au fost informaţi şi li s-a oferit cazare, reprogramare gratuită, rambursarea banilor achitaţi sau rambursarea a 120% sub formă de Wizz credit pentru alte călătorii. Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor afectaţi, dar siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei este prioritatea noastră principală.” (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: