Flash

Ce distractiv ar fi de n-ar fi aşa trist. Da dragilor, e de râsu-plânsu. Politrucii se împrăştie care cum îi bate vântul intereselor proprii prin diferite formaţiuni politice iar prostimea plăteşte. Că al naibii ăştia au crescut accizele la ţigări după ce deja alţi comercianţi crescuseră preţurile la mâncare şi băutură. Nici să te calmezi cu „un tutun” nu-ţi mai permiţi. Plus că şi alea de contrabandă care sunt „incinerate” prin bazaruri, pieţe şi crâşme de către cei care le confiscă s-au rărit, dar şi scumpit. Că asta-i altfel de politică, de aia economică. Daţi-o în psd de treabă. Dar dacă tot am ajuns cumva în zona în care se vorbeşte de nişte tipuri de gunoaie am aflat încă una. Chestiile alea rotunde plantate la semiînălţime pe mai multe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ, Suceava adică, sunt nişte „platforme semiîngropate de colectare selectivă a deşeurilor”. Da, chiar alaltăieri s-au prezentat edilii cu ambasadoarea Finlandei şi reprezentantul firmei care a dat parandărătul cu tot pentru a inaugura vreo câteva chestii de genul ăsta. Ce s-a înţeles din declaraţii este că astea vor fi ridicate cu macaraua, dar nimeni nu ştie unde pui una sau alta şi nici cum. Pardon, a mai spus patronul de la DIASIL o dumă pe post de sfat către cetăţeni: „să nu arunce murăturile cu tot cu zeamă pentru că, atunci, se va crea un disconfort mare iar igienizarea va fi greu de făcut”. Eu îi dau un sfat. Să pună mână de la mână cu edilii Sucevei şi cu madam ambasadorea, să cumpere cât mai multă vodcă de calitate pe care s-o distribuie gratuit cetăţenilor, iar atunci nu va mai arunca nimeni zeama de la murături, c-o să aibă nevoie a doua zi. Dacă vor să nu aibă nici murătură, n-au decât să investească şi în stipendierea cu fleicuţe şi cartofiori. Hai pa. (COSMIN LEAHU) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: