Preşedintele CJ a inspectat lucrările de la podul de la Vereşti

> După finalizarea lucrării, se va permite circulaţia autovehiculelor cu o masă maximă autorizată de până la 60 de tone, a precizat Gheorghe Flutur

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, ieri, din nou, stadiul lucrărilor de reabilitare a podului de peste râul Suceava de la Vereşti – Udeşti.

Potrivit acestuia, o firmă specializată a adus un echipament hidraulic pentru a putea ridica tablierul de 230 de tone al podului.

El a spus că podul, care a fost construit în anul 1964, a fost afectat de mai multe ori de inundaţii.

„Ce facem acum este o lucrare complexă, pentru că au fost afectate reazemele grinzilor de susţinere ale podului” a spus Flutur.

El a menţionat că, pentru reabilitare, Consiliul Judeţean Suceava a scos la licitaţie această lucrare, pentru care au fost alocaţi 1,6 milioane lei.

„Lucrările sunt în grafic şi sper ca până la sfârşitul lunii septembrie să fie redat circulaţiei acest pod între Udeşti şi Vereşti. La final se va aplica şi un strat de uzură. Podul are o lungime de 240 m şi o lăţime de 7 m, urmând a permite circulaţia autovehiculelor cu o masă maximă autorizată de până la 60 de tone” a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

El a precizat că până la finalizarea lucrărilor la pod se poate circula pe varianta provizorie construită în zonă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: