Poliţiştii au amendat mai mulţi şoferi adunaţi la periferia Sucevei pentru a face drifturi

Duminică seara, 13 şoferi au fost amendaţi pentru diferite contravenţii rutiere, după ce poliţiştii au descoperit mai multe maşini adunate la periferia municipiului Suceava, iar pe carosabil au fost identificate urme circulare de rulare/frânare specifice manevrelor de tip „drift”.

De asemenea, trei conducători auto au rămas fără certificate de înmatriculare, iar unul, fără plăcuţele cu numere de înmatriculare.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, poliţiştii suceveni au identificat în parcarea amenajată adiacent sensului de mers Pătrăuţi către Şcheia a variantei ocolitoare a municipiului Suceava (VOP 2), mai multe autoturisme şi persoane aflate în respectivele vehicule şi în proximitatea acestora.

Având în vedere aspectele constatate, la nivelul Poliţiei Municipiului Suceava s-a dispus măsura constituirii cu operativitate a unui dispozitiv de ordine publică pentru a se preveni şi combate eventuale încălcări la regimul rutier, dar şi pentru a se asigura un climat optim de ordine şi linişte publică în zona respectivă, fiind solicitat sprijinului poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava şi a forţelor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Astfel, în urma activităţilor specifice derulate de poliţişti, pe carosabil au fost identificate urme circulare de rulare/frânare specifice manevrelor de tip „drift”, iar din cercetări s-a stabilit că persoanele prezente la faţa locului s-au adunat prin utilizarea reţelelor de socializare.

Activităţile derulate de poliţişti şi jandarmi la faţa locului s-au concretizat în legitimarea a 30 de persoane şi verificarea a circa 30 de vehicule, testarea cu aparatul etilotest a 15 conducători auto şi aplicarea a 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.040 lei, în principal pentru montarea de anvelope cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, aplicarea de folii neomologate pe geamurile laterale şi parbriz care estompează sau reduc vizibilitatea atât din interior, cât şi din exterior, lipsă RCA, lipsă documente etc.

De asemenea, poliţiştii au mai reţinut un permis de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare şi au ridicat un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare. (N.B.)

Un comentariu

  1. Foarte bine ce a facut Politia. poate o actyiune similara si petru motociclistii teribilisti care accelereaza in prostie pentru a brava! Nu e de mirare ca se intampla atatea accidente cu acestia!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI