Senatorul Ilie Niţă a fost primit în PSD Suceava „cu înţelegere”

Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava a votat, joi după-amiază, cu o abţinere, să accepte intrarea în partid a senatorului Ilie Niţă, care a părăsit ALDE şi şi-a depus adeziunea la PSD.

Niţă a explicat că el doreşte să continue să sprijine actualul guvern, care este şi obiectivul imediat al PSD, care se confruntă la nivel naţional cu probleme privind menţinerea majorităţii parlamentare.

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat după şedinţă pentru News Bucovina că acum organizaţia judeţeană PSD are din nou şapte parlamentari, aşa cum a avut după alegerile parlamentare din 2016.

„Eram şapte parlamentari la început şi acum suntem din nou şapte. Şi rămân la şapte”, a spus senatorul Ioan Stan, lăsând să se înţeleagă că zvonurile din piaţa politică potrivit cărora s-ar fi încercat racolarea deputatului ALDE Alexandru Băişanu nu se confirmă.

Membri ai PSD Suceava participanţi la şedinţă au spus că Ilie Niţă a fost primit în partid „cu înţelegere”, pentru că acesta cocheta cu social-democraţii de mai multă vreme.

Singurul membru de partid care s-a abţinut de la vot a fost liderul organizaţiei municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, care a explicat că nu are mandatul organizaţiei pentru a exprima o opţiune.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: