Replică acidă din PSD Suceava pentru senatorul ALDE, Ilie Niţă

În logica „aldistă de Suceava” ieşirea de la guvernare e pentru binele poporului. Faptul că au stat la butoanele călduţe ale guvernării a fost în detrimentul poporului?

Preşedintele Organizaţiei PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, a ţinut să replice senatorului ALDE de Suceava, Ilie Niţă, care a declarat că decizia ALDE de a ieşi de la guvernare a fost pentru binele românilor.

„Aha, ne-am prins! Deci în logica aldistă de Suceava, ieşirea de la guvernare a fost pentru binele poporului”, a scris Dan Ioan Cuşnir la secţiunea de comentarii de la ştirea în care senatorul Ilie Niţă îşi expune opinia.

El s-a întrebat dacă, pe cale de consecinţă, faptul că ALDE a stat aproape 4 ani la „butoanele călduţe” ale guvernării a fost în detrimentul poporului.

„Sau tot ceea ce face ALDE Suceava, că intră, că iese, că stă, că nu stă, toate, dar toate sunt pentru binele poporului! Nu a celor 3-4 familii care formează marea familie ALDE Suceava. Ura!”, a conchis Dan Ioan Cuşnir.

Senatorul ALDE de Suceava, Ilie Niţă, a declarat, marţi, că decizia privind ieşirea ALDE de la guvernare a fost luată pentru binele ţării.

Întrebat cum comentează decizia ALDE de a trece în opoziţie, senatorul Niţă a spus că „sunt lucruri normale”.

„Când se ia o hotărâre noi trebuie să fim de acord pentru că este spre binele nostru, al românilor, al poporului şi al întregii ţări”, a declarat senatorul ALDE.

Niţă a spus că rămâne în ALDE.

„Absolut. Este un partid care ne-a luat, ne-a sprijinit când a fost nevoie şi acum este normal să-l sprijinim tot la fel cum partidul ne-a sprijinit pe noi”, a spus Ilie Niţă.

El a respins zvonurile privind plecarea unor parlamentari ALDE la PSD.

ALDE a decis luni după-amiază ieşirea partidului de la guvernare, pe motiv că premierul a refuzat să restructureze guvernul şi să prezinte în Parlament un program de guvernare nou.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: