Un şofer a distrus o cutie de distribuţie a energiei electrice din Brodina, intrând cu maşina peste ea

> Acesta avea permisul reţinut din 2018 pentru că a condus băut

 Un şofer de 29 de ani a intrat cu maşina peste o cutie de distribuţie a energiei electrice din satul Brodina, comuna Izvoarele Sucevei. Bărbatul avea permisul reţinut pentru condus în stare de ebrietate.

Poliţia a fost sesizată despre incident marţi, în jurul orei 21.50. La faţa locului, aceştia au identificat, la o distanţă de aproximativ 150 de metri de locul producerii evenimentului, un autoturism care prezenta avarii, ca urmare a impactului cu un stâlp de electricitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că plăcuţele cu numărul de înmatriculare aparţin unui alt vehicul, autoturismul avariat nefiind înmatriculat în România.

Ulterior, posesorul autoturismului a fost identificat de poliţişti la domiciliu, acesta fiind un localnic de 29 de ani care a recunoscut faptul că mijlocul de transport îi aparţine, iar numărul de înmatriculare este montat de pe un alt autoturism pe care îl deţine, dar care este avariat.

Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, bărbatul de 29 de ani are permisul de conducere reţinut din luna august 2018 ca urmare a depistării în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice, iar mijlocul de transport implicat în accident a fost înmatriculat în străinătate, plăcuţele de înmatriculare fiind reţinute de poliţişti în cursul anului 2017.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat/cu număr fals de înmatriculare”, bărbatul de 29 de ani fiind reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: