Un bărbat a fost rănit după ce s-a răsturnat cu autoutilitara într-un şanţ pe DN 17A

 Un bărbat de 27 de ani din oraşul Milişăuţi a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost implicat într-un accident produs marţi seara pe DN 17A, în afara comunei Suceviţa.

În timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă într-o curbă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un şanţ, după care s-a răsturnat.

Acesta a fost uşor rănit. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Amintim că luni, un autoturism în care se aflau şapte persoane a ieşit în afara şoselei şi s-a răsturnat în zona Brăieşti, pe DN 2 E. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: